Executivul şi-a angajat, joi, răspunderea în Parlament pentru proiectul de lege privind comasarea alegerilor locale cu cele la nivel central. Guvernul a acceptat patru dintre cele 18 amendamente transmise de parlamentari la acest proiect de lege.
Guvernul a motivat necesitatea comasării alegerilor prin faptul că astfel s-ar evita derapajele electorale din anul 2012. “Dorim ca în 2012, un an extrem de dificil în contextul crizei economice internaţionale, să avem mai puţină dezbatere care să producă instabilitate şi să avem un an în care să ne concentrăm pe ceea ce înseamnă investiţii, locuri de muncă pentru a putea consolida creşterea economică”, a argumentat, luni, premierul Emil Boc.
Totodată, el a arătat că participarea electoratului la vot este mai bună în cazul comasării alegerilor şi nu trebuie ignorat şi faptul că se face o economie bugetară “de cel puţin 20 milioane de euro”.
Printr-un amendament depus de deputatul PDL Mircea Toader se instituie obligativitatea ca preşedinţii birourilor electorale comunale, orăşeneşti şi municipale, precum şi locţiitorii lor să fie jurişti neafiliaţi politic şi care să nu fie rude, până la gradul IV, cu vreunul dintre candidaţi. Guvernul a acceptat şi o prounere făcută de PNL care prevede ca birourile electorale ale secţiilor de votare să fie formate dintr-un număr impar de membri, pentru a putea tranşa deciziile.
În proiectul propus iniţial de Guvern, birourile electorale aveau un preşedinte, un locţiitor şi cel mult şase reprezentanţi propuşi de partide, dar prin amendare se adaugă încă un membru.
Reamintim că procedura de asumare a răspunderii e utilizată pentru trecerea unui proiect legislativ fără dezbatere prin Parlament. Proiectul de lege e considerat votat dacă o eventuală moţiune de cenzură la adresa Guvernului nu întruneşte majoritatea voturilor. Dacă moţiunea de cenzură e votată de juma