Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bate vântul prin pensiunile nemţene

Publicat in Adevarul, luni 9 august 2010 ·

Pentru a atrage turiştii, proprietarii pensiunilor au diversificat ofertele pentru clienţi şi chiar pentru animalele lor de companie.

Disperaţi că numărul turiştilor a scăzut simţitor în această vară, proprietarii pensiunilor din jurul oraşului încearcă să-şi atragă clienţii cu oferte din ce în ce mai ingenioase.

Dacă în anii trecuţi le ofereau doar cazare, sezonul acesta oferta lor e mult diversificată. Internetul şi televiziunea prin cablu ori băile cu dotări moderne sunt deja banalităţi, proprietarii gândindu-se acum să speculeze şi spaţiul din exteriorul unităţilor de cazare.

După voia clienţilor

„La noi pot veni şi cu animalele de companie pentru că avem curtea largă şi sunt padocuri, iar copiii au un loc de joacă numai al lor. Avem şi locuri de parcare pentru turişti, iar cei care vor să stea mai mult timp în aer liber pot să facă şi un grătar în grădină“, a spus Mihai Apostol, administratorul unei pensiuni. Pentru turiştii care vor să facă economie şi să vină cu totul de acasă există şi posibilitatea închirierii integrale a cabanelor sau a pensiunilor, gestionarea pe timpul şederii revenindu-le în totalitate.

„Îmi convine aşa pentru că ne adunăm mai mulţi prieteni. Ne cumpărăm şi ne gătim noi ce vrem şi nici nu deranjăm pe nimeni. Avem tot ce ne trebuie“, a spus constănţeanul Petru Nechifor.

Au îngheţat preţurile

În ciuda ofertelor, proprietarii spun că numărul turiştilor care le-au trecut pragul în această vară este la jumătate faţă de anul trecut. „N-am mai mărit preţurile de anul trecut. Camera dublă este 80 de lei, dar chiar şi aşa sunt puţini turişti. Din zece camere avem numai trei ocupate acum, iar două au fost rezervate de familiile care ne vizitează în fiecare an“, a recunoscut Rodica Grigoriu, administrator.

La pensiunile cu trei margarete preţul unei camere

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 4,1, în judeţul Buzău

News.ro acum 21 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, marţi seară, în judeţul Buzău, la o adâncime de 140 de kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). Potrivit INFP, marţi, la ora 18:32:22, s-a produs în zona seismică Vrancea,

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum 2 ore
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 3 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

Ziua Constanta acum 14 minute
Astăzi, 7 mai, intră în vigoare Legea europeană privind libertatea mass-media, un set nou de norme fără precedent destinate să protejeze independența și pluralismul presei. Acest nou act legislativ prevede garanții împotriva interferențelor politi

Proiectul privind reprezentarea minorităților naționale în CNSAS a fost adoptat de Camera Deputaților. Ce prevede

Ziare.com acum 26 minute
Camera Deputaților a adoptat marţi, 7 mai, un proiect legislativ care modifică articolul 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 în sensul asigurării reprezentării minorităţilor naţionale în Colegiul Consiliului National pentru Studiere

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum 16 minute
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum o ora
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Statul ar putea să compenseze datoriile fiscale ale întreprinderilor cu sumele neplătite pentru concediile medicale - proiect de lege

HotNews acum o ora
Un proiect de lege, depus marți la Senat, propune crearea unui nou mecansim financiar care să permită statului să compenseze datoriile fiscale ale firmelor cu sumele neplătite către aceştia reprezentând concediile medicale. Inițiativa legislativă ap

Vremea

București
acum

23°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°