Cel puţin două persoane au fost rănite în capitala Georgiei, în ciocniri dintre poliţie şi georgieni survenite în apropiere de sediul Ministerului de Interne, a anunţat joi liderul unei organizaţii neguvernamentale, citat de RIA Novosti, monitorizată de NewsIn.
Membri ai partidelor de opoziţie au protestat la Tbilisi faţă de decretarea Zilei Poliţiei în aceeaşi zi cu sărbătoarea ortodoxă Sfântul Gheorghe.
Un grup de manifestanţi s-a deplasat spre Ministerul de Interne, unde poliţia participa la o paradă, însă a fost nevoit să ocolească, pentru că principala stradă era blocată de forţele de ordine.
Ciocnirile au avut loc când poliţişti şi scutieri au blocat şi ruta ocolitoare.
"Nu am încălcat ordinea constituţională", a declarat liderul unui ONG, Eka Beseliva. "Aveam dreptul să fim unde eram, dar poliţia a blocat drumul, chiar şi unde nu avea loc parada. Nu am încercat să îi provocăm; nu voiam violenţe", a adăugat ea, precizând că membrii opoziţiei au recurs la violenţă numai pentru a se apăra.
"Provocarea a fost lansată de oameni ai forţelor speciale, îmbrăcaţi în civil, care au început să arunce cu pietre", a spus Beseliva.
Până în prezent, Ministerul georgian de Interne nu a făcut comentarii. Cel puţin două persoane au fost rănite în capitala Georgiei, în ciocniri dintre poliţie şi georgieni survenite în apropiere de sediul Ministerului de Interne, a anunţat joi liderul unei organizaţii neguvernamentale, citat de RIA Novosti, monitorizată de NewsIn.
Membri ai partidelor de opoziţie au protestat la Tbilisi faţă de decretarea Zilei Poliţiei în aceeaşi zi cu sărbătoarea ortodoxă Sfântul Gheorghe.
Un grup de manifestanţi s-a deplasat spre Ministerul de Interne, unde poliţia participa la o paradă, însă a fost nevoit să ocolească, pentru că principala stradă era blocată de forţele de ordine.
Ciocnirile au avut lo