Mesajul a fost trimis. Multumesc!

24 aprilie - Ziua mondială împotriva meningitei

Publicat in Romania Libera, duminică 24 aprilie 2011 ·

Meningita afectează aproximativ 10.000 de oameni în întreaga lume. În România, meningita bacteriană are o rată de mortalitate de peste 50%, cei mai afectaţi fiind copii cu vârste de până la 5 ani, cu o incidenţă de 15 cazuri la 100.000 de locuitori într-un an, se arată într-un comunicat de presă al Societăţii Române de Pneumologie (SRP), citat de Agerpres.

SRP susţine comportamentul preventiv în lupta cu meningita şi complicaţiile sale severe asupra sănătăţii şi se alătură astfel proiectului iniţiat de The Confederation of Meningitis Organizations (COMO) "Join Hands", care are drept obiectiv de a face cunoscut pericolul pe care această afecţiune îl reprezintă.

Începând din 2010, COMO se implică activ la nivel internaţional prin acţiuni educative cu privire la pericolul meningitei.

Meningita este o inflamaţie a meningelui de etiologie variată (bacteriană, virală, fungică, etc.).

"Cea mai eficientă modalitate de a preveni meningita bacteriană este imunizarea prin vaccinare, cu atât mai mult cu cât copiii, în primii 5 ani de viaţă, nu dispun de o apărare antiinfecţioasă solidă", a explicat prof. dr. Doina Pleşca, vicepreşedinte al Secţiei de Pneumologie Pediatrică din cadrul Societăţii Române de Pneumologie.

În întreaga lume, deşi au fost făcuţi paşi importanţi în direcţia educării spre un comportament preventiv, sunt ţări care nu au încă acces la vaccinuri care ar putea salva vieţi şi ar putea preveni efectele secundare puternice ale bolii.

Meningita virală este mai puţin gravă. De cele mai multe ori, pacienţii se recuperează complet. În schimb, meningita cauzată de bacterii poate determina infecţii severe, cu complicaţii majore sau chiar deces.

Bacteriile care cauzează meningita sunt: Neisseria meningitidis - meningococul; Streptococcus pneumoniae - pneumococul; Haemophilus influenzae, tipul b (Hib); Eschericia coli (E.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum o ora
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum 39 minute
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum 21 minute
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum 39 minute
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum 58 minute
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Măsuri la frontierele comune dintre Bulgaria şi România pentru sezonul estival

Mediafax acum o ora
La întâlnire de lucru din Ruse au mai participat reprezentanţi ai structurilor de Poliţie şi de Poliţie de Frontieră din cele două ţări. Întâlnirea a avut ca scop evaluarea implementării aspectelor convenite de către viceprim-ministrul, ministrul af

Beijingul, acuzat că trimite Rusiei arme letale pentru a le folosi în Ucraina. "E timpul ca lumea să se trezească"

Ziare.com acum 57 minute
Grant Shapps, ministrul britanic al Apărării, acuză China că furnizează sau este pe cale să furnizeze arme letale Rusiei, pentru a le folosi pe frontul din Ucraina, transmite Reuters, potrivit kyivindependent.com. Ministrul a explicat că Marea Brita

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°