Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Muzica, mai eficientă ca algocalminul

Publicat in Jurnalul, marți 8 noiembrie 2011 ·

Foto: Thinkstock Muzica este medicamentul sufletului şi al trupului. Ne-o spune profesorul Ioan Bradu Iamandescu, şeful Catedrei de Psihologie Medi­cală şi Psihosomatică a UMF "Carol Davila" din Bucureşti, autorul primului tratat de muzicote­rapie din România. Potrivit acestuia, muzica de bună calitate poate fi folosită ca terapie antistres, antidepresie, dar şi ca element terapeutic în: boli psihice, cardiologice, metabolice, în intervenţii chirurgicale, precum şi în toate situaţiile în care trebuie tratată o "durere" (ginecologie, stomatologie, ortopedie). Mai mult, s-a dovedit că femeile supuse unui chiuretaj uterin pot scăpa mai uşor de dureri ascultând muzică decât dacă ar fi tratate cu... algocalmin.

Anestezie şi operaţii, pe melodii

Terapia prin muzică este o practică curentă în tot mai multe clinici din străinătate. Ea se foloseşte cu succes în toate etapele actului operator (preope­rator, intraoperator şi postoperator), în chirurgia cardiovasculară (în special, operaţiile pe cord deschis), în cea ginecologică, oncologică şi paliativă. Potrivit profesorului Ioan Bradu Iamandescu, în chirurgie, muzicoterapia acţionează asupra durerii şi anxietăţii, netezind calea comunicării dintre bolnav şi chirurg. Muzicoterapia este indicată bolna­vilor de Alzheimer, ei reuşind cu ajutorul acesteia să-şi îmbunătăţească orientarea în timp şi spaţiu. Handicapurile motorii şi sechelele unor encefalopatii sau ale unor accidente vasculare cerebrale pot beneficia de efectele analgezice ale muzicii. Asocierea dansului cu muzicoterapia amplifică aceste efecte. În plus, această formă de terapie (în special fredonarea unor cântece cunoscute) reuşeşte să amelioreze tulburările de limbaj (de exemplu, vorbirea peltică).

Utilizarea muzicii, ca stimul nonverbal, constituie un mijloc de trezire din comă a pacienţilor care nu mai răspund la solicitările verbale d

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UDPATE Un elicopter ce îl trasporta pe preşedintele Iranului s-a prăbuşit / Elicopterul este în continuare dispărut. Salvatorii încearcă să ajungă la locul accidentului, dar eforturile lor sunt îngreunate de condiţiile meteo nefavorabile / Oficial iranian: Informaţiile care vin de la locul accidentului sunt foarte îngrijorătoare

Mediafax acum 49 minute
Potrivit presei locale, Raisi se îndrepta spre oraşul Tabriz, în nord-vestul Iranului, după ce se întorcea de la graniţa cu Azerbaidjanul, unde a inaugurat barajele Qiz Qalasi şi Khodaafarin. Elicopterul era unul dintre cele trei care călătoreau înt

Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit

HotNews acum 2 ore
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, într-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui și Iași, pe raza teritorială a comunei Codăești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. La fața locului au a

Șase românce vor juca în calificările pentru Roland Garros 2024

HotNews acum o ora
Cel de-al doilea Grand Slam al anului debutează peste o săptămână la Paris, iar România are șase jucătoare pe tabloul calificărilor pentru Roland Garros. Gabriela RuseFoto: Simon Bruty / AP / Profimedia Ruse, Bara, Mitu, Bulgaru, Todoni și Dinu, în

Scenarii pentru cazul în care preşedintele Iranului nu va supravieţui prăbuşirii elicopterului

Mediafax acum o ora
În cazul unui deces al preşedintelui iranian, constituţia iraniană prevede că primul vicepreşedinte - care este acum Mohammad Mokhber - va prelua funcţia de preşedinte, cu aprobarea liderului suprem. Potrivit ierarhiei politice iraniene, şeful statu

Verstappen câştigă pentru a cincea oară în sezon, după ce l-a învins pe Norris la Imola

Mediafax acum o ora
Olandezul s-a impus anul acesta, după ce cursa de anul trecut de pe circuitul italian a fost anulată din cauza unor inundaţii puternice. „Nu mai aveam aderenţă. Alunecam foarte mult. L-am văzut pe Lando apropiindu-se. Ultimele 10 tururi au fost la p

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 2 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Finlanda pregătește o lege pentru respingerea migranţilor la graniţa cu Rusia. Motivul pentru care este dispusă să încalce angajamentele internaţionale

Ziare.com acum o ora
Finlanda va propune săptămâna viitoare un proiect de lege care să le permită agenţilor de frontieră să blocheze solicitanţii de azil care încearcă să intre din Rusia, a declarat duminică, 19 mai, premierul. Este o decizie care ar putea determina Hel

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 2 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 2 ore
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 2 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Vremea

București
acum

21°
dum.

12°/24°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/25°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°