Tot ceea ce se ştie despre somn este rezultatul ultimilor 25 de ani de cercetări, aşa că acest domeniu este destul de nou. Specialiştii din ziua de azi susţin că unul dintre cele mai nocive motive pentru somnul prea puţin sau chiar deloc este accesul neîntrerupt al lumii moderne la internet.
În epoca victoriană, înaintea inventării iluminatului electric, adulţii dormeau nouă-zece ore noaptea, având chiar perioade de odihnă mai lungi în timpul iernii, când se întuneca mai repede.
Ştim cu toţii deja cât de important este somnul pentru sănătatea noastră, cu beneficii asupra creierului, asupra reparării celulelor organismului şi chiar a învăţatului pentru cei mici. Mai mult, o oră în plus de somn, cum este cea „câştigată“ la trecerea orei de iarnă, a demonstrat că scade numărul accidentelor rutiere, cel puţin în Canada, spun specialiştii.
Extremele somnului sunt la fel de ciudate. De exemplu, recordul pentru cea mai lungă perioadă de nesomn a fost de 18 zile, 21 de ore şi 40 de minute, în timpul unui maraton de dat în leagăn. Cel care deţine acest record a raportat halucinaţii, paranoia, vedere înceţoşată, pierderi de memorie şi lipsă de concentrare.
Asemenea curiozităţi au fost adunate de Proiectul Naţional de Cercetare a Somnului din Australia. Te invităm să afli mai multe despre somn:
Este imposibil să îţi dai seama dacă cineva este treaz sau doarme fără o atentă supraveghere medicală. Oamenii pot aţipi şi cu ochii deschişi, fără să fie conştienţi că au adormit.
Visele, care odată se credea că apar doar în etapa REM a somnului, au loc într-o mai mică măsură şi în somnul non-REM. E posibil chiar să nu existe niciun moment al somnului nostru în care să nu visăm. Deşi visele din etapa REM sunt caracterizate de imagini bizare, visele din non-REM sunt repetitive şi urmează firul gândului conştient, lăsând prea pu