Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pompierii sătmăreni îşi vor deschide porţile pentru vizitatori

Publicat in Adevarul, miercuri 9 octombrie 2013 ·

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” Satu Mare organizează, în data de 11 octombrie, între orele 10.00- 14.00, Ziua Porţilor Deschise. Vizitatorii vor avea ocazia de a vedea mijloacele de intervenţie în caz de dezastre naturale şi modul de folosire al acestora şi vor asista la exerciţii demonstrative. Acţiunile au loc cu ocazia Zilei Internaţionale pentru reducerea riscului privind dezastrele naţionale.

Potrivit Rezoluţiei 64/200 din 21 decembie 2009, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, ziua de 13 octombrie este desemnată Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale.

Pentru marcarea acestui eveniment, Inspecţia de prevenire a elaborat o serie de materiale informative cu privire la: riscurile potenţial generatoare de dezastre naturale, modul de comportare în cazul producerii unor astfel de situaţii, contribuţia Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Comitetului Judeţean şi Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă la prevenirea, diminuarea şi reducerea riscurilor dezastrelor naturale şi contribuţia persoanelor cu dizabilităţi în sprijinul reducerii riscului de dezastre şi construirea unei societăţi / comunităţi rezistente. Aceste materiale vor fi diseminate cu ocazia executării controalelor de prevenire pe parcursul lunii octombrie şi, de asemenea, vor fi transmise Inspectoratului Şcolar Judeţean pentru a fi diseminate şi în unităţile de învăţământ.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” al judeţului Satu Mare organizează, în data de 11 octombrie, între orele 10.00- 14.00, Ziua Porţilor Deschise, unde vizitatorii vor putea vedea mijloacele de intervenţie în caz de dezastre naturale şi modul de folosire al acestora şi vor asista la exerciţii demonstrative.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 49 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 59 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°