Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii din Bucureşti au tras asupra unei maşini cu numere de Vrancea

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 14 iunie 2013 ·

Poliţiştii bucureşteni au tras 17 focuri de armă, ieri, asupra unei maşini cu numere de Vrancea. Incidentul s-a petrecut pe strada Ciocârliei din cartierul Pantelimon, iar oamenii legii au folosit pistoalele din dotare după ce suspecţii nu s-au supus somaţiilor legale şi au încercat să fugă. Potrivit primelor informaţii, în maşina cu numere de Vrancea se aflau trei persoane, suspectate de comiterea mai multor infracţiuni cu violenţă, respectiv tâlhării. Ieri, ei ar fi tâlhărit un cetăţean iranian, căruia i-au furat suma de 30 de mii de lei. Iniţial, BMW-ul cu numere de Vrancea a fost blocat în trafic de două maşini ale poliţiei. Şoferul a făcut o manevră şi a reuşit să iasă din blocaj, continuându-şi deplasarea. În zona spitalului de Oncologie, oamenii legii au deschis focul, după ce persoanele care se aflau în maşină au încercat să fugă. Două dintre ele au fost atinse de gloanţe şi au ajuns la spital, rănile suferite nefiind grave.

Potrivit unor surse, în maşina suspecţilor a fost găsit un număr de înmatriculare de Bacău, dar şi banii furaţi de la iranian. În acest context, oamenii legii au dubii cu privire la provenienţa autoturismului, care are mai multe urme de gloanţe, fiind lovit şi din spate şi din lateral. Poliţiştii nu au oferit informaţii cu privire la identitatea celor 3 persoane, care au fost prinse într-un final. De altfel, una dintre ele era dată în urmărire de mai multă vreme. Oamenii legii ne-au precizat că ancheta este în curs, aşa că nu au specificat dacă sunt din Vrancea sau din altă parte.

Oamenii legii au suspiciuni cu privire la numărul de înmatriculare montat pe maşină. Potrivit unor surse, acesta a aparţinut unui vrâncean, dar maşina a fost radiată la finele anului trecut. Nu este exclus ca plăcuţele de înmatriculare să fi fost furate. De asemenea, sursele noastre ne-au precizat că suspecţii ar fi din zona Capitalei. „În urma

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 6 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 3 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°