Majoritatea românilor evită subiectul fricilor. Fricile nu evită pe nimeni, iar societatea românească este marcată de temeri, preocupări. Fără să fi devenit o ţara de paranoici, frica rămâne totuşi o dimensiune constantă a vieţii curente, la nivel individual şi colectiv.
Atitudinea faţă de frici, temeri este prezentă şi are o influenţa semnificativă asupra reacţiilor sociale, comportamentului uman în ansamblu, provocând deplasări semnificative în top-ul priorităţilor.
Utilizarea cinică sau responsabilă a fricilor în mecanismele de influenţare individuală şi colectivă este majoră. Aceasta se realizează explicit sau mascat. Avem aici o faţetă-faţadă a spectacolului zilnic în media, pe holuririle unor clădiri oficiale, goale de conţinut.
Fricile reprezintă unul din primele trei instrumente ale manipulării. Cât de importante, influenţe sunt deci, asupra raţionalităţii colective ? Sau ale prostirii sistematice a locuitorilor de la oraşe şi sate?
Resursele şi modalităţile angajate în raportarea la frici fac diferenţă între diverse lumi, societăţi, comunităţi, grupuri şi indivizi. În România actuală, la nivel de dialog, polemică, invalidare, asistăm la o ediţie tardivă a „Descântării României“.
Dinamica fricilor poate fi un indicator semnificativ, nu doar referitor la climatul social dar poate semnala pericole, ameninţări sau stări de fapt, instalate la nivel structural.
Recunoaşterea şi asumarea pozitivă, chiar creativă a fricilor, constituie o resursă de bază în educaţie, auto-educaţie, remodelarea responsabilă a comportamentului individual şi colectiv.
Curajul îşi are rădăcinile în frică. Depăşirea creativă a fricilor a constituit o preocupare complexă a lumilor, din cele mai vechi timpuri. Iniţiative publice ori private care ignoră praguri critice de ordin structural, prevederi legale şi