Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vatican: slujba inaugurală a Papei Francisc

Publicat in Adevarul, marți 19 martie 2013 ·

Papa Francisc va sosi în câteva minute la Bazilica Sfântului Petru de la Vatican, unde va începe prima sa slujbă. Peste 130 de delegaţii oficiale internaţionale vor participa, iar în Piaţa San Pietro sunt aşteptaţi peste 100.000 de pelerini.

Papa Francisc va fi întronizat marţi, în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, un eveniment la care vor asista numeroşi şefi de stat şi de guverne şi capete încoronate şi la care sunt aşteptaţi sute de mii de credincioşi, relatează AFP care prezintă principalele etape ale ceremoniei.

- Cu puţin înainte de ora locală 9.00 (10.00, ora României), Papa pleacă de la reşedinţa Sfânta Marta, unde a fost cazat în timpul conclavului şi unde continuă să locuiască până când apartamentele papale sunt pregătite să îl primească.

- La ora locală 9.00 (10.00, ora României), primul Papă originar din Americi efectuează turul Pieţei Sfântul Petru la bordul papamobilului, salutându-i pe cei aproximativ 200.000 de credincioşi aşteptaţi acolo.

- Papa şi prelaţii ce vor oficia împreună cu el mesa poartă veşminte şi ornamente liturgice.

- Însoţit de patriarhi din Est, Francisc se reculege la mormântul Sfântului Petru, fondatorul Bisericii Catolice, amplasat în centrul Bazilicii.

- Cardinalul protodiacon francez Jean-Louis Tauran aduce cufărul cu Pallium-ul - fâşia de stofă care se poartă peste casulă - şi inelul pescarului, simbolurile papalităţii. - Papa şi cardinalii ce îl însoţesc pornesc în procesiune spre altar cântând Laudes, un cânt de aclamare a noului Suveran Pontif.

- Cardinalul protodiacon aşează Pallium-ul pe umerii fostului cardinal Jorge Mario Bergoglio. - Decanul de vârstă al Colegiului Cardinalilor îi pune inelul pe inelarul de la mâna stângă.

- La ora locală 9.30 (10.30, ora României), purtând însemnele papale, noul Papă, care şi-a ales numele Sfântului Francisc din Assisi, înce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 12 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 11 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 6 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 10 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 7 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 10 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 8 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 12 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Prahova: 42 de persoane, evacuate din blocurile de pe strada din Slănic care s-a surpat/ Măsuri adoptate în urma şedinţei CJSU

News.ro acum 7 ore
Un număr de 42 de persoane au fost evacuate din blocurile situate pe strada 23 August din oraşul prahovean Slănic, decizia fiind luată în condiţiile în care, joi dimineaţă, strada s-a surpat, o parte din asfalt deplasându-se la doi metri adâncime. M

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

1°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°