Sorana Cîrstea a învins-o ieri la Eastbourne pe Francesca Schiavone, în primul meci al italiencei de la cucerirea titlului la Roland Garros
Românca revine cu o izbîndă preţioasă, după o perioadă în care jocul şi rezultatele ei nu au fost convingătoare.
Sezonul pe zgură a rămas în urmă, acum e vremea scurtei inserţii de verde din întreg anul. Wimbledon-ul începe luni, pînă atunci jucătoarele şi jucătorii îşi aleg peticele de iarbă favorite. Sorana a jucat anul trecut la 's-Hertogenbosch, acum a schimbat cu Eastbourne şi începutul a justificat modificarea.
Ieri, românca a produs surpriza, învingînd-o în primul tur pe proaspăta campioană de la French Open, italianca Francesca Schiavone, favorită 2 şi jucătoarea numărul 6 a lumii. A fost 7-5, 6-3 în o oră şi 25 de minute de joc, Cîrstea provocîndu-i italiencei prima înfrîngere de la cucerirea trofeului la Roland Garros. Sorana a reuşit prima breşa, realizînd break-ul şi urmînd să servească pentru setul întîi la 5-4. Suspansul s-a prelungit însă cu cîteva game-uri. Schiavone a egalat, însă jucătoarea română a mai făcut un break, iar la 6-5 şi-a menţinut serviciul.
În actul secund, Sorana s-a desprins copios, avînd 5-1. Cînd i s-a ivit însă şansa să închidă meciul, la 5-2, i-a tremurat mîna. Schiavone a redus diferenţa, însă Cîrstea a acţionat mai decis pe serviciul adversarei şi, la a treia minge de meci, a închis tabela. În continuare, ea o va întîlni pe învingătoarea dintre rusoaicele Kuzneţova şi Kleibanova.
8.000 de dolari şi 60 de puncte WTA şi-a asigurat Sorana Cîrstea prin calificarea în turul secund de la Eastbourne, turneu cu premii de 600.000 $
5 victorii la jucătoare de Top 10 are pînă acum românca: una la Schiavone (în 2010), una la Jankovici, două la Wozniacki (toate în 2009) şi una la Ceakvetadze (în 2008)
T