În fine. Evenimentul pe care l-am anticipat, cu multă vreme în urmă şi în mod insistent, s-a produs. Elena Udrea iese la bătaie pentru şefia PDL. Intră în competiţie unul dintre cei mai experimentaţi lideri politici nu numai ai acestui partid, ci al României în general. Îl înfruntă pe Vasile Blaga. Pisicuţa contra buldogului. Dar dacă buldogul are fălci puternice, pisicuţa are gheare. Va fi o luptă. Cine va câştiga? Udrea sau Blaga?
În acest moment, este improbabil ca altcineva să se înscrie cu şanse reale în lupta pentru şefia PDL. E clar că avem de-a face cu doi competitori care sunt, în acelaşi timp, şi două centre de putere. Să vedem ce avantaje şi ce dezavantaje are fiecare, înainte de a face vreun pronostic.
Indiscutabil, între Elena Udrea şi Vasile Blaga, Traian Băsescu îşi va exprima preferinţa pentru ghici ghicitoare mea cine! Nu se gândea cât se poate de serios Traian Băsescu, încă din 2005, ca la încheierea celui de-al doilea mandat al său să o propulseze pe juna Elena pentru cea mai înaltă funcţie în stat? Nu a trimis el chiar şi un emisar la consulatul din New York, cu sarcina de-ai încropi Elenei Udrea o bibliotecă politică? Urmând ca ea să-şi tocească coatele învăţând? Şi oare nu s-a întâmplat acest lucru? Nu tot Traian Băsescu a împins-o la conducerea de departe a celei mai importante organizaţii, PDL Bucureşti? Nu acelaşi Traian Băsescu, făcând şi desfăcând multiplele guverne Boc, a propulsat-o la şefia Dezvoltării, oferindu-i pe tavă şi un uriaş tort? Bugete de miliarde de euro, pe care doamna le-a împărţit cu socoteală, lărgindu-şi continuu şi consecvent grupul de interese politice? Nu în acest fel şi-a creat ea o uriaşă retea de aliaţi printre dregătorii locali PDL? Adică chiar printre cei care acum vor vota la Congres?
Probabil că nu există tot atâtea argumente în baza cărora să tragem concluzia că Traian Băsescu