"Mircea, fa-te ca lucrezi!"
Ascensiunea politica a doamnei Mona Musca dateaza abia de vreo cativa ani, adica de cand a inceput sa fie invitata la talk-show-urile televizate. Ocupase, e drept, un fotoliu de parlamentar si inainte de 2000, dar prestatia sa din acea vreme nu stiu sa fi lasat urme. Televiziunea, in schimb, a adus-o in prim plan, transformand-o in vedeta a vietii politice. Atat de mare s-a dovedit succesul mediatizarii, incat, atunci cand si-a anuntat demisia de la Ministerul Culturii, primul ministru a rugat-o public sa revina asupra deciziei, invocand tocmai faptul ca, avand in vedere foarte buna imagine de care se bucura, gestul sau ar afecta credibilitatea executivului.
Ar fi o eroare sa tratam aceasta declaratie drept un simplu act de curtoazie masculina. Guvernul nu-si putea permite luxul de a pierde peste noapte un asemenea capital de imagine, mai ales intr-un moment cand ineficientei tot mai evidente a ministrilor i se adaugase neplacuta impresie a jocului de-a demisia, un hobby estival al premierului.
O farama de imagine cantareste mai greu decat un munte de competenta. Aparenta prevaleaza asupra esentei, vorba ii da cu tifla faptei, forma lasa in umbra fondul. Realitatea nu mai e aceea de care ne izbim la fiecare pas, ci aceea de la televizor. Poti sa faci cate si mai cate, dar sa ai o imagine proasta din pricina ca nu te-ai ingrijit sa le popularizezi; dupa cum poti sa nu faci absolut nimic, dar sa creezi iluzia, printr-o publicitate adecvata, ca trudesti zi si noapte pentru binele general. Insasi guvernarea tarii a devenit tot mai mult o problema de imagine, nu de administrare profesionista. Fara sa stie, Caramitru a anuntat in decembrie ‘89 deviza politicianului de tip nou: "Mircea, fa-te ca lucrezi!" In loc sa-si vada de treburi, demnitarii se inghesuie oriunde se sfinteste ceva, oriunde se taie o panglica
