Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-au certat "fraţii"! Sandu şi Dragomir s-au contrat dur la ultima şedinţă a CEx: "Ce vrei, bă? Nu-ţi convinte, fă-ţi tu regulament"

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 3 martie 2012 ·

Contestaţi la pachet, Mircea Sandu şi Mitică Dragomir n-au căutat să-şi unească forţele în faţa furtunii iscate de suporteri. Mânaţi de interese diferite, cei doi s-au certat crunt la ultima şedinţă a Comitetului Executiv al FRF. Surse federale susţin că relaţiile dintre cei doi sunt tensionate.

Cu două ore înainte de România - Uruguay, cei doi şefi ai fotbalului românesc s-au contrat pe teme de licenţiere. Totul a pornit de la câteva propuneri avansate de patronul Florian Walter ("U" Cluj), susţinute din umbră de Dumitru Dragomir, dar şi de alţi finanţatori din Liga I, speriaţi că nu vor mai primi drept de joc în sezonul viitor. Esenţa discuţiei: datoriile la stat să nu mai fie luate în calcul la evaluarea criteriului financiar pentru acordarea licenţei, iar modificarea să aibă efecte imediat. Dar numai la Liga I! "Mircea Sandu s-a încruntat imediat cum s-a trecut la aceste subiect. Pentru el e mai important ce zice UEFA, decât cluburile din Liga I", povesteşte unul dintre membrii CEx. Acesta dezvăluie dialogul care a încins atmosfera:

Florian Walter: "Cluburile care intră în insolvenţă să primească totuşi licenţa, să nu mai fie criteriu de licenţiere"

Dumitru Dragomir: "Da, domne'! Susţinem ideea"

Mircea Sandu (cu glas apăsat): "Noi avem nişte reguli clare de la UEFA. Criterii de licenţiere pe care trebuie să le aplicăm"

Dumitru Dragomir (ţipând): "Toate cluburile mari din Europa au datorii! Noi suntem mai catolici decât Papa"

Mircea Sandu (tăios, către Mitică): "Ce vrei, bă!? Nu-ţi convine, nu te mai înscrie în Europa, fă-ţi tu un regulament".

Congestionat de furie, Dragomir a propus să se treacă la vot. Propunerile au trecut, însă cu două amendamente: nu vor fi scutite de plata datoriilor la stat echipele care vor juca în cupele europene, iar pentru celelalte, acordul final să fie dat de UEFA. Atmos­fera

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Florin PIersic se află în stare gravă

Ziua Constanta acum 25 minute
Actorul Florin PIersic a fost internat, joi, la Spitalul Foişor din Bucureşti ”cu o stare generală gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi”, potrivit medicilor, potrivit Știripesurse.ro. „În cursu

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum 51 minute
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum 53 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Rareş Bogdan spune că Sebastian Burduja este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere / Mă deranjează că Nicuşor refuză dezbaterea despre problemele Bucureştiului

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere. El a precizat că îl deranjează faptul că Nicuşor

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 2 ore
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 5 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 17 minute
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Rafila anunţă că pentru prima dată în România se va face protonoterapie

Mediafax acum o ora
„Protonoterapia se va face, pentru prima oară, în România! Un pas hotărât în direcţia corectă, după cele 7 centre noi de radioterapie deblocate şi finanţate de MS”, spune ministrul Alexandru Rafila. Acesta susţine că joi a demarat studiul de piaţă p

Corina Crețu, mesaj de Ziua Europei: „De la aderarea la UE, România a avut cea mai mare rată de creştere a PIB pe cap de locuitor din regiune”

Ziare.com acum 53 minute
Europarlamentarul Corina Creţu, fost comisar european, a afirmat joi, 9 mai, cu ocazia Zilei Europei, că de la aderarea la UE, România a avut cea mai mare rată de creștere a PIB-ului pe cap de locuitor din regiune, adăugând că țara noastră a devenit

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°