Resuscitarea bugetului, începând cu balanţa veniturilor şi încheind cu balanţa cheltuielilor, a devenit urgenţa-urgenţelor. Şi orice amânare a restructurării celor două balanţe ar fi un risc extrem. Calea firească pentru redresarea bugetului ar fi ca roata afacerilor să se învârtească fără odihnă, în aşa fel încât să vedem înmulţindu-se banii sănătoşi. A gândi însă că, în 2010, societatea românească ar putea păşi pe această cale este mai mult decât o iluzie. Numai că alternativele de forţă majoră deschid capcane în care economia suflă greu.

Soluţia aleasă pentru ieşirea din impas a fost de forţă majoră a înăspririi fiscalităţii, accentul-şoc căzând pe creşterea taxei pe valoarea adăugată. Acel TVA plătit de noi toţi, de la copii la bătrâni, la fiecare cumpărătură, de la covrigi la automobile. De ce a adoptat România această cale, fără îndoială iritantă în plan social şi politic? Pentru că fiscalitatea excesivă ne condamnă să amânăm şi mai mult ieşirea din recesiune. Taxele mai mari ameninţă iniţiativa privată, descurajează activitatea companiilor şi îi blochează pe investitori. E drept, poate vor fi adunate mai multe venituri la buget, dar cu preţul uriaş al prelungirii crizei. Şi al unei inflaţii deprimante, ce ar lovi întreaga societate. De ce aşadar? Fiindcă nu exista o altă cale.

Căile de forţă majoră, un timp, pot să ne asigure supravieţuirea. În condiţii de forţă majoră. După care va fi nevoie să devină posibilă, repede, cât mai repede, înaintarea pe căi fireşti. Altfel, vom fi nevoiţi să suportăm - prin adăugare la tăierile de salarii şi la creşterea TVA - alte împovărătoare majorări de taxe.

Societatea românească are nevoie de un climat economic sănătos, întemeiat pe grija pentru lucrul bine făcut. Un astfel de climat nu va putea să fie consolidat înainte de a fi trasate câteva linii de forţă: întărirea disciplinei financiare şi contractua