Actionarii BCR au aprobat ieri in cadrul Adunarii Generale acordarea unui dividend brut pe actiune de 1,0259 lei pentru anul financiar 2008, ducand astfel valoarea totala a platilor la 813 mil. lei (194,4 mil. euro), respectiv 40% din profitul net consolidat, de 2,032 mld. lei. Dividendele oferite de BCR sunt cu 120% mai mari decat anul trecut.
Potrivit contractului de privatizare, actionarul majoritar al BCR este obligat sa acorde pana la momentul listarii bancii dividende reprezentand cel putin 40% din profitul net calculat pe standarde internationale.
Actionarul majoritar al bancii este grupul austriac Erste Bank, cu o participatie de 61,88% din capital, care va incasa 503 mil. lei (120 mil. euro).
Cele cinci societati de investitii financiare (SIF), care controleaza impreuna 30,11% din capitalul BCR, vor incasa dividende in valoare totala de aproape 245 mil. lei (58,5 mil. euro), destinatia acestei sume nefiind inca hotarata de conducerile SIF-urilor.
SIF Banat-Crisana, SIF Moldova, SIF Muntenia si SIF Transilvania controleaza fiecare cate 6% din capital, fiindu-le cuvenite dividende de cate 48,78 mil. lei brut, in timp ce SIF Oltenia, care controleaza un pachet de 6,11% din capital, va incasa dividende in valoare bruta de 49,75 mil. lei.
"Suma pe care o vom incasa de la BCR sub forma de dividende este mai mult decat multumitoare in actualele conditii de piata. Deocamdata vom tine banii in banca si mai poi vom vedea ce vom face cu ei", a spus Petre Szel, presedintele societatii Muntenia Invest, care administreaza SIF Muntenia.
Participatiile pe care SIF-urile le detin la banci sunt printre cele mai importante surse de profit pentru acestea.
"Mai intai asteptam sa incasam banii si mai apoi vom vedea ce vom face cu ei. In orice caz, urmarim obtinerea unui echilibru de randamente pe termen mediu si scurt si asteptam se vedem n