Meteorologii au emis ieri o avertizare de cod portocaliu de ger, valabilă până pe 3 februarie, pentru aproape toată ţara.
Avertizarea este valabilă pentru Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Maramureş şi Dobrogea, unde temperaturile minime vor fi, în general, între -27 şi -17 grade Celsius. Astfel, până vineri, în aceste regiuni vremea se va menţine geroasă, mai ales noaptea şi dimineaţa. Temperaturile maxime diurne vor fi negative.
În Dobrogea, Bărăgan şi sudul Moldovei vântul va avea viteze ce vor atinge la rafală 40 - 50 de kilometri pe oră, accentuând senzaţia de frig. Indicele de răcire IR (temperatura resimţită de corp) va coborî sub pragul critic de -32 de unităţi. Totodată, meteorologii au emis o avertizare de cod galben pentru acelaşi interval, valabilă pentru Crişana şi Banat, unde noaptea temperatura va coborî sub -10 grade.
Ce arată codurile
Diferenţa dintre codul portocaliu şi cel galben constă în efectele acestora, explică meteorologul Dumitru Baltă. „La codul galben fenomenul respectiv - în cazul de faţă, gerul - este normal să se producă. Iar efectele lui pot fi negative, adică există doar o probabilitate să existe. În timp ce la codul portocaliu, acestea se vor întâmpla cu siguranţă.
Printre efecte se numără degerăturile, de exemplu", a spus Dumitru Baltă. Specialistul spune că sunt situaţii în care degerăturile nu se simt, cum ar fi, de exemplu, cele în care vântul este calm şi umezeala din aer este scăzută. "Atunci organismul uman nu simte frigul. Aşa se explică de ce în Siberia oamenii obişnuiesc ca, pe geruri mari, să se privească mai des unii pe alţii şi să sesizeze dacă semenii lor s-au înroşit, ceea ce înseamnă un început de degerare".
Cât priveşte codul roşu, el diferă de cel portocaliu prin intensitatea fenomenului meteo, "adică dacă, de exemplu, avem temperaturi sub -25 de grade timp