Sâmbătă, duminică şi luni am ieşit în stradă alături de ceilalţi manifestanţi, împreună cu prietenii mei, studenţi şi proaspăt absolvenţi. De ce am ieşit? Pentru că pur şi simplu nu am mai simţit că trăim într-o ţară liberă.

La fel ca toţi tinerii din generaţia noastră, care nu-şi mai amintesc mare lucru din perioada comunistă sau care s-au născut după, şi noi am fost manipulaţi de mass-media şi politic. Ni s-a spus că ceea ce se întâmplă în societatea în care trăim nu e treaba noastră. Că oamenii educaţi nu se amestecă cu oamenii de rând. Că noi nu avem problemele lor, că la noi în ţară nimic nu se face ca lumea şi că asta e starea de fapt. Că a te revolta împotriva acestor stări de fapt este sinonim cu a fi imatur, needucat. Că noi oricum o să plecăm afară şi o să scăpăm din ţara asta imposibilă.

Totuşi, ce-am văzut la televizor aducea cam mult cu o filmare celebră pe net, de la mineriade, în care un brav ocnaş povestea despre cum au intrat în Bucureşti ca să oprească teroriştii şi să le confişte "maşinile de scris automate", "creioanele cu care scriu manifeste" şi, bineînţeles, drogurile.

Am vrut să vedem cu ochii noştri ce se întâmplă de fapt. Am ieşit cu camerele. Din păcate, nu am ieşit şi cu adidaşii de alergat, dar moda revoluţionară se învaţă din mers.

Nu sunt în măsură să fac o analiză completă a fenomenelor din ultimele zile. Pot în schimb să vă prezint câteva scurte episoade pe care le-am trăit personal luni şi marţi, în timpul unei vizite la Secţia 3.

Jandarmeria primeşte ordin să intervină mai ferm

Luni, 16 ianuarie 2012, am simţit această fermitate pe propria piele. Eram în mulţime cu B., cu camerele de filmat. La un moment dat, un grup mare de tineri a pornit înspre Piaţa Unirii. Noi oricum trebuia să mergem înspre Tineretului ca să încărcăm una dintre camere, aşa că am decis să urmăm grupu