Muzeul Naţional de Istorie a României are din 30 aprilie oaspeţi de la curtea primului împărat al Chinei – Qin Shi Huang. Pe o suprafaţă de expunere de 800 m2, 101 de seturi de artefacte refac (la scară infimă) situl arheologic de la Xi’an, unde a fost descoperit recent (la sfârşitul mileniului trecut) ansamblul funerar al unificatorului Chinei, celebra armată de teracotă, care continuă să vegheze la păstrarea tăcerii în jurul împăratului plecat să moară puţin (peste 2.000 de ani), armată ai cărei soldaţi, comandanţi, ofiţeri superiori, toţi în mărime naturală, poartă însemnele statutului lor şi trăsăturile distincte ale chipului, imortalizat de artiştii fără nume (dar însemnaţi de geniu). Comorile Chinei – aşa este numită cea mai mare expoziţie organizată într-un muzeu din România de administraţia de stat a patrimoniului cultural din Republica Populară Chineză, Ministerul Culturii din România, ambasada RPC, în parteneriat cu expoziţiile de artă din RPC şi Muzeul Naţional de Istorie a României. Sunt expuse aici vase neolitice a căror vechime se măsoară în mii de ani şi a căror frumuseţe ar privi cu îngăduinţă – dacă şi frumuseţea făcută ar şti să se (şi) vadă – la modernismele cu pretenţie de artă din vremea noastră supercom­puterizată. Sunt umbre de surâs pe chipul tinerilor so Publicitate ldaţi de teracotă, despre care nu ştim de vor fi apucat să-mbătrânească înainte de a se alinia în formaţie de luptă/veghe/atac, eterni bodyguarzi ai sacrului împărat, nemuritorul muritor. Şi fără voie, gândul nostru pleacă spre minusculii ushabti, în număr de 365, ca nişte pioni pe o tablă de şah, fără regi, regine, turnuri, nebuni şi cai (de lemn?!) din eternele Troia ale vrajbei noastre, din eternele războaie cu învinşi, când învingătorii rămân de nevăzut mulţumii. Acei ushabti care-l „însoţeau“ pe faraon în drumul lui spre tronul lui Ra, unde ar fi trebuit să dea socoteal