Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„În ultimii 12 ani nu am prins şase luni mai puţin predictibile ca cele din primul semestru“, spune şeful Accent Travel&Events

Publicat in Ziarul Financiar, marți 27 iulie 2010 ·

AgenŢia de turism Accent Travel&Events, una dintre cele mai mari companii de pe piaţa de profil, a avut vânzări de 7,5 milioane de euro în primele şase luni ale anului, mai mult cu 8% faţă de rezultatele obţinute în aceeaşi perioadă a anului trecut.

"Deşi am avut o creştere a vânzărilor în prima parte a anului, nu am atins nivelul bugetat, adică suntem cu 7% sub rezultatele bugetate", a declarat Lucian Boronea, directorul agenţiei de turism Accent Travel&Events, care a rulat anul trecut o cifră de afaceri netă de 13,7 milioane de euro şi un profit de aproape 900.000 de euro cu 46 de angajaţi.

Pachetul majoritar de circa 80% din acţiuni al agenţiei de turism este deţinut de compania Comac Limited înregistrată în Cipru, în timp ce Lucian Boronea controlează aproape 15% din companie, restul acţiunilor fiind deţinute de Stanciu Ioana Loredana şi Mihalache Tiberius.

"În ultimii 12 ani de carieră nu am prins şase luni mai puţin predictibile ca cele din primul semestru. Este foarte greu să faci predicţii când guvernanţii trec de la o decizie la alta într-un timp foarte scurt", a afirmat Lucian Boronea.

Pentru a atrage mai mulţi clienţi şi implicit pentru a creşte încasările, agenţia de turism Accent Travel&Events a investit recent 100.000 de euro în dezvoltarea unei platforme de vânzări online, ce oferă acces direct la rezervarea de bilete de avion la 800 de companii aeriene şi 50.000 de hoteluri.

Piaţa agenţiilor de turism s-a contractat anul trecut cu 22%, până la 550 milioane de euro. Printre cei mai mari jucători de pe această piaţă, alături de Accent Travel&Events, se numără Happy Tour sau Eximtur.

"Sejururile vândute în destinaţiile interne au contribuit cu 3,5 milioane de euro în vânzările totale ale agenţiei, în timp ce sejururile în străinătate ne-au adus 1,4 milioane de euro, iar restul a fost generat de evenimente şi bile

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul slovac a fost împuşcat. Robert Fico „este de aşteptat să supravieţuiască” după atacul „motivat politic”

Mediafax acum 3 ore
UPDATE Fico nu mai este în pericol de moarte în urma unei intervenţii chirurgicale Robert Fico „este de aşteptat să supravieţuiască” în urma unei intervenţii chirurgicale, a declarat vicepremierul Tomas Taraba. Taraba a declarat pentru BBC că Fico n

UPDATE - Corvinul Hunedoara a câştigat Cupa României. Momentul primirii trofeului - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Echipa Corvinul Hunedoara a câştigat miercuri seara, la Sibiu, Cupa României, învingând la lovituri de departajare, scor 3-2, formaţia Oţelul Galaţi. După 90 de minute scorul a fost egal, 2-2, iar în cele două reprize de prelungiri nu s-a mai marcat

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 4 ore
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Economia zonei euro și rata de ocupare au crescut cu 0,3% în primul trimestru al anului

Adevarul acum 13 ore
Economia zonei euro a crescut cu 0,3% în primul trimestru al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, ceea ce sugerează că în zona euro a început relansarea economică după şase trimestre consecutive de stagnare sau creştere negativă, transmit

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 9 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Preşedintele Colegiului Medicilor din România: Rata de burnout în rândul medicilor este de 34-36 la sută, iar intenţia de migraţie în străinătate este de 58 la sută la cei sub 35 de ani / 80 la sută dintre medici au teama de malpraxis

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ, dr. Daniel Coriu, a prezentat datele unui studiu sociologic din care reiese că 34-36 la sută dintre medici au burbout, iar 58 la sută dintre cei tineri vor să părăsească România pentru a pro

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 6 ore
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 7 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Vremea

București
acum

10°
joi

9°/20°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
Iasi
acum

joi

8°/18°
vin.

9°/21°
sâm.

11°/13°
dum.

11°/22°
Constanta
acum

joi

6°/15°
vin.

12°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

6°/18°
vin.

7°/14°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

joi

8°/21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/26°