O boală incurabilă, cu nume de animal sălbatic, dar care lasă pe piele urme ce amintesc de un fluture, „atacă“ mai ales femeile tinere şi are 100 de feţe: lupusul eritematos.

Văzând-o pe Iulia Vizi (32 de ani) pe străzile oraşului Târgu-Mureş, îţi dai seama că parcă nimeni nu aplică mai bine recomandările medicilor pentru zilele toride decât bolnavii de lupus. Când mergi cu ea la masă, te gândeşti că nimeni nu înţelege mai bine ce înseamnă alimentaţie sănătoasă decât bolnavii de lupus. Şi când îi vezi zâmbetul şi te uiţi în ochii ei, conştientizezi că numai nişte oameni ca Iulia pot face faţă atât de bine unui diagnostic atât de brutal. Brutal la propriu, fiindcă boala se cheamă lupus, un nume deloc apreciat de victimele ei, şi fiindcă modurile în care „atacă“ sunt insidioase şi violente.

Când iese din casă, mai ales în zilele acestea toride, Iulia îşi alege hainele cu cea mai mare grijă: pantaloni lungi de in, cămaşă indiană până la genunchi care îi acoperă inclusiv braţele şi pălărie cu boruri largi. Sigur, nu-şi poate lua şi mănuşi şi fular ca să nu lase chiar nicio bucăţică de piele la „vederea“ soarelui din motive evidente. Dar pe decolteu şi pe antebraţe, chiar şi pe mâini îşi aplică cu rigurozitate cremă cu factor de protecţie 50+.

„Dacă nu aş lua toate măsurile astea, boala mea poate să intre din nou în puseu. Pentru că se declanşează automat, organismul meu nu ştie cum să interpreteze «atacul» radiaţiilor ultraviolete“, explică Iulia, de profesie jurnalist.

Un an şi jumătate nu a ieşit din casă

Chiar la început, după ce a primit diagnosticul şi începuse să se acomodeze cu ideea bolii incurabile şi cu regulile stricte pe care trebuia să le respecte, Iulia a răcit.

Consider că duc o viaţă pe care ar trebui să o ducă fiecare dintre noi, normală, sănătoasă, spune Iulia Vizi, pacientă cu lupus

„Nu ştiu de unde am luat viru