Limba este inocentă. Noi, vorbitorii, suntem răspunzători de felul în care o folosim. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în contextul actual, observăm că i se acordă cuvântului o tot mai mare putere.
Mai toată lumea vorbeşte de criză şi crize, dar şi de soluţii, de leacuri. Recent a apărut şi în traducere Animal spirits, cartea economiştilor americani George A. Akerlof şi Robert J. Shiller. Ei arată acolo cum emoţiile pozitive pot să propulseze boom-ul economic iar reaua dispoziţie poate să adâncească criza. Făcând delimitarea dintre economia reală şi piaţa virtuală a capitalului, cea din urmă ar fi supusă influenţei unor sentimente şi toane, unor tipare de gândire, unei anume mentalităţi de epocă. Iar omul, prin felul cum este alcătuit lăuntric, prin încrederea în viitor, prin capacitatea de a spera, prin siguranţa de sine, prin fermitate sau, dimpotrivă, prin scepticism, descurajare, prin sentimentul că mereu joacă în pierdere este în măsură să influenţeze evoluţiile din plan material, economic. Dacă concluziile celor doi savanţi stau sau nu în picioare nu am căderea să judec. Fapt este că în prezent ni se dau tot felul de sfaturi despre cum să ne comportăm şi chiar despre cum să numim realităţile actuale.
Nu există îndoială că suntem cu toţii afectaţi de criza financiară, bancară, o simţim tot mai direct cu fiecare lună, cu fiecare săptămână care trece. Deplorabilul fenomen îl putem numi în fel şi chip. Îi putem spune de-a dreptul criză. Sau, cu un termen mai prudent, recesiune. Pe vinovaţii de producerea lui, pe marii bancheri, pe marii finanţatori îi putem indica, la fel, prin diferiţi termeni. Le putem spune rechini sau, mai blând, lăcuste. De curând a fost pus în circulaţie, de către un om politic, termenul capitalism de cazinou. Bine găsit!
Alte domenii în care criza generează o nouă terminologie sunt legate de pr