Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diete americane pentru delfinii constănţeni GALERIE FOTO

Publicat in Adevarul, joi 6 octombrie 2011 ·

Antrenoarea Patricia Kamolnick a venit tocmai din San Diego pentru a-i monitoriza pe delfinii constănţeni. Prima impresie: femela Chen Chen are prea multe calorii, Ni Ni este prea jucăuş, iar colega de bazin Pei Pei este zăpăcită.

Conducerea Delfinariului din Constanţa a cerut ajutorul specialistei din Statele Unite, Patricia Kamolnick, pentru a face terapie cu Ni Ni, Chen Chen şi Pei Pei. Antrenoarea a sosit luni în România, iar de marţi a început antrenamentele cu delfinii şi dresorii constănţeni. Vedeta, puţin grăsuţă

După prima zi de monitorizare, verdictul a fost ferm: femela Chen Chen, vedeta Delfinariului din Constanţa, a pus câteva kilograme pe ea şi intră la cură de slăbire, iar Ni Ni şi Pei Pei vor trece pe disciplină şi antrenament intens. „Suntem la început cu antrenamentele şi nu vrem să-i ameţim. Am început controlul medical, schimbăm alimentaţia şi aportul caloric, iar abia apoi punem accent pe antrenamente şi exerciţii noi", a mărturisit Patricia. Click pe poze pentru galerie foto!

Adrian Mînăstirenu, directorul Delfinariului din Constanţa, susţine că echipa de dresori din România începe ziua cu sesiuni de control medical, după care urmează teoria, apoi partea practică. „Patricia a recalculat raţiile de hrană. Femelei Chen Chen i-a redus aportul caloric, iar celorlalţi doi le-a mărit cantitatea de proteine. Totul fără să le reducă sau să le mărească cantitatea de peşte", a explicat Mînăstireanu. Cu 70 de kilograme peste greutatea lui Ni Ni şi Pei Pei, Chen Chen va consuma în cantităţi diferite faţă de colegii ei hering, macrou sau calamar. De la zero cu antrenamentele

Dresorii sunt abia la început cu lecţiile de dresaj şi nu ies din cuvântul antrenoarei din San Diego. „Ne-a spus să fim mai atenţi la delfini şi să-i avem permanent în vedere", a susţinut Michena Fedul, antrenorul lui Chen Chen.

Toţi dresorii o vor lua de l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 24 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 17 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 47 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 39 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum o ora
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°