Si preşedintele Traian Băsescu, şi PD-L au câştigat, fiecare în parte, alegerile, promiţând reforma statului. Este posibilă această reformă, fără o modernizare a partidelor?
La 20 de ani după căderea comunismului, avem încă un stat care are legături, în logica lui de funcţionare, cu statul comunist. Suntem în UE şi avem nevoie de un instrument, pentru că statul asta este: un instrument mai puternic pentru a gestiona treburile publice. Or, această modernizare nu poate fi făcută de nişte partide care nu sunt ele însele altceva decât au fost în momentul imediat următor căderii comunismului.
Se poate afirma acest lucru despre PD-L?
Toate partidele din România au această problemă. La PNL şi PSD o asemenea modernizare nu e percepută. În cazul PSD, de curând, Ion Iliescu a vorbit despre viitorul acestui partid în termeni de eficienţă şi stabilitate, nu în termeni de schimbare, de reamenajare. La PNL nu e nicio mişcare semnificativă în acest sens. Impresia mea este că PD-L poate profita de pe urma acestei relative decuplări a PSD şi PNL de ceea ce reprezintă o cerinţă a societăţii.
De regulă, modernizarea partidelor a fost doar o simplă luptă pentru putere. Nu se va întâmpla acelaşi lucru şi la PD-L?
O modernizare a PD-L presupune o dezbatere pe cel puţin trei teme esenţiale: relaţia cu societatea, structurarea organizaţională a partidului şi identitatea doctrinară. Un partid nu mai poate fi o oligarhie, în sensul în care acest termen a funcţionat de-a lungul secolelor, adică o mică grupare de oameni bogaţi care iau deciziile politice. Eu am vrut să trag acest semnal de alarmă că PD-L riscă să se ducă, la 20 de ani după căderea comunismului, spre această formulă. A doua chestiune e o problemă de structură organizaţională. Eu o văd în mod foarte direct. Eu sunt ales european şi nu văd niciun fel de mecanism la nivelul PD-L pentru a interacţiona c