Acum că orientarea antioccidentală a USL a devenit politica oficială de stat a României, o întrebare devine legitimă: cât de reprezentativă e această orientare pentru populația României?
De la bun început, integrarea europeană a României a fost o ecuație simplistă pentru foarte mulți votați și votanți. A primat ideea că accesul în UE va însemna preponderent libertatea de a călători și de a cheltui multe miliarde de euro din bugetul comunitar. Faptul că europenii ne cer din ce în ce mai insistent să călătorim respectând cutumele și legile țărilor de destinație sau să cheltuim fondurile europene pentru interese publice, nu private, pare a veni ca o surpriză extrem de neplăcută.
Sub conducerea PDL, ambele subiecte au avut parte de un răspuns anemic la nivel oficial și clientelar la nivel practic. Pentru oligarhia de sorginte nomenclaturistă care conduce azi atât PSD, cât și PNL, aceste pretenții occidentale sunt de-a dreptul inacceptabile. Ele reprezintă un veritabil „amestec în treburili interne“. Iar acest lucru nu pare să deranjeze majoritatea populației României.
Motivul rezidă într-o schimbare semnificativă de paradigmă a reprezentării. În societățile occidentale, în care sistemul de checks and balances funcționează de multe generații, situația obișnuită este aceea în care elitele politice sunt rezultatul alcătuirii diferitelor straturi ale populației. Altfel spus, aleșii reprezintă alegătorii.
La noi, în ultimii câțiva ani, am asistat la un proces invers. S-au scos din pălărie câțiva lideri imaturi, dependenți și manevrabili (modelul Ceaușescu 1965), s-au unit câteva partide cu doctrine economice contrare, iar apoi, cu un uriaș aparat mediatic de propagandă zilnică, s-a modelat mental un segment de populație suficient de mare care să le asigure susținerea. În cazul nostru, alegătorii reprezintă aleșii.
In
