Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CS Turnu Severin a promovat un singur localnic: Poiană, al 15-lea jucător din istoria Mehedinţiului, pe prima scenă, după Revoluţie

Publicat in Pro Sport, miercuri 12 iunie 2013 ·

Severinul a avut în sezonul 2012-2013 în premieră echipă în Liga I, dar n-a dat credit localnicilor. Dacă în lotul cu care s-a abordat turul nu s-a regăsit nici măcar un jucător originar din Mehedinţi, în iarnă au fost transferaţi Dorel Stoica, Georgian Tobă şi Cristian Poiană, ultimul fiind debutant pe prima scenă. Adus de la divizionara secundă FCM Târgu Mureş, mijlocaşul de 24 de ani a evoluat în returul Ligii I în patru meciuri, cu Concordia Chiajna (1-1), Rapid Bucureşti (0-1), CFR Cluj (3-1) şi Pandurii Târgu Jiu (1-3). „Trebuie să mulţumesc Severinului că mi-a dat posibilitatea să debutez în Liga I, dar aş fi vrut să joc mai mult, însă nu mi s-au dat foarte multe şanse. Eu îmi doresc să joc tot în Liga I, sau, dacă va fi să revin în eşalonul secund, aş vrea să merg la un club cu care să lupt pentru promovare. Sunt liber de contract după retrogradarea echipei locale, dar aş accepta să rămân la CS Turnu Severin dacă se doreşte performanţă”, a spus Cristian Poiană. În urmă cu doi ani, Poiană a fost achiziţionat de prim-divizionara „U” Cluj, însă n-a apucat să joace în Liga I, fiind împrumutat la FC Maramureş Baia Mare (B). Acesta a mai evoluat la CS Building Vânju Mare (B), FC Drobeta (B), Minerul Valea Copcii Mehedinţi (C), Pandurii II Târgu-Jiu (C) şi Chindia Târgovişte (B).

Se alătură unei liste selecte

Jucătorul născut în Vânju Mare se alătură altor 14 fotbalişti originari din Mehedinţi care au activat după Revoluţie pe prima scenă fotbalistică a ţării. Lista îi cuprinde, în ordinea în care au debutat, pe Sorin Vlaicu (a jucat în Divizia A la Poli Timişoara şi UMT Timişoara), Valeriu Tiţa (Corvinul Hunedoara), Flavius Stoican („U” Craiova şi Dinamo Bucureşti), Cornel Mihart (Dinamo Bucureşti, Astra Ploieşti, Petrolul Ploieşti şi Jiul Petroşani), Ovidiu Brehui (Poli Timişoara şi CSM Reşiţa), Florin Costin Şoavă (Extensiv Craiova, „U” Craiova

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 7 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Taiwanul a detectat 26 de avioane chineze în jurul insulei

Ziare.com acum 28 minute
Taiwanul a anunţat vineri, 3 mai, că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP. Aceste activităţi au avut loc cu câteva săptămâni înainte de învestirea, pe 20 mai, a noului preşedinte al Tai

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 50 minute
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum o ora
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 9 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 10 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 11 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°