Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greva generală de la Uzinele Sodice Govora s-a terminat. Lider sindical: "Au câştigat economia vâlceană şi cea românească"

Publicat in Mediafax, sâmbătă 27 aprilie 2013 ·

Greva generală a salariaţilor de la Uzinele Sodice Govora s-a încheiat, sâmbătă dimineaţă, după ce negocierile dintre patronatul combinatului şi sindicat au luat sfârşit, iar contractul colectiv de muncă pe anul 2013 a fost semnat, patronatul acceptând păstrarea celor 770 de locuri de muncă.

Potrivit preşedintelui Sindicatului Sodistul, Adrian Gheorghe Mugioiu, contractul colectiv de muncă pe anul 2013 a fost semnat, după aproape cinci luni de negocieri cu patronatul, liderul sindical precizând că prin păstrarea celor 770 de locuri de muncă "au câştigat economia vâlceană şi cea românească".

"Am semnat contractul colectiv de muncă pe anul 2013, suntem bucuroşi că am finalizat în sfârşit aceste negocieri, iar greva generală s-a încheiat după două zile şi oamenii au reluat activitatea", a declarat liderul sindical, care nu a dat alte detalii în legătură cu modul în care au fost soluţionate revendicările salariaţilor, şi nici alte date privind conţinutul contractului colectiv de muncă.

Liderul sindical a spus că singura sa nemulţumire este la adresa justiţiei, care în cursul zilei de vineri, prin Tribunalul Vâlcea, a declarat ilegală greva salariaţilor de la Uzinele Sodice Govora, deşi el susţine că au fost urmaţi toţi paşii necesari declanşării unui conflict de muncă, iar conducerea a fost sancţionată de către Inspecţia Muncii cu suma de 20.000 de lei pentru nerespectarea legislaţiei muncii.

"Suntem bucuroşi că am încheiat contractul colectiv de muncă şi am oprit disponiblizările, se păstrează cele 770 de locuri de muncă, şi astfel au câştigat economia vâlceană şi cea românească", a mai declarat preşedintele Sindicatului "Sodistul", Adrian Gheorghe Mugioiu.

La începutul săptămânii, aproape 60 de angajaţi ai combinatului au intrat în greva foamei, între care şi liderul de sindicat, însă ulterior acesta a reuşit să-i convingă pe cei mai

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 50 minute
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 2 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri prezidenţiale

HotNews acum 18 minute
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum o ora
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 3 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Ziarul Financiar acum o ora
Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari, deoarece se pare că starea de sănătate a monarhului se deteriorează treptat. Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale

Vremea

București
acum

15°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

12°/15°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

11°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°