Medicii de la Giurgiu susţin că diagnosticul de comă alcoolică pus americanului a fost provizoriu. Lipsa aparaturii i-a împiedicat pe doctori să-i facă investigaţii craniene, trimiţîndu-l la Bucureşti. Prezenţa altor lovituri ar trebui să apară pe raportul final al IML, nu mai devreme de două săptămîni
Sub acuzaţiile de lovituri cauzatoare de moarte, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, Ionuţ Tănăsoaia se află în arestul Poliţiei Giurgiu pentru 29 de zile, riscînd o pedeapsă cu închisoarea între 5 şi 15 ani. Cercetările în cazul baschetbalistului ucis continuă, conduse de procurorul criminalist Aurel Soare. Surse din anchetă spun că "s-au realizat planşe foto după fotografiile realizate în clubul în care a avut loc incidentul", urmînd ca procurorii să audieze în aceste zile persoanele din imagini. Iar încheierea de şedinţă a Tribunalului Giurgiu de la arestarea celui supranumit Gypsy vorbeşte clar despre existenţa unei singure lovituri, fără să conţină nici o referire la implicarea altor persoane în eveniment.
În acest timp, felul în care au decurs procedurile medicale la Spitalul din Giurgiu, unde Hardy a ajuns duminică dimineaţă, sînt investigate de Ministerul Sănătăţii. Paznicii care au chemat ambulanţa la clubul giurgiuvean, în jurul orei 04:00, i-au spus medicului de pe ambulanţă, Mihaela Făiniţă, că Hardy "este beat". Iar Spitalul Giurgiu, unde a ajuns la 04:25, a preluat aceeaşi informaţie.
"Stare comatoasă, hematom deasupra obrazului drept"
Purtătorul de cuvînt al Spitalului din Giurgiu, dr. Elisabeta Bene, a făcut precizări privind starea în care se afla Chauncey Hardy în momentul în care ambulanţa l-a lăsat la spital: "A venit în stare comatoasă, cu un hematom deasupra obrazului drept, cu escoriaţii la buza superioară, cu o plagă, fără semne neurologice de focar. La început au fost suspiciun