Regizorul Sergiu Nicolaescu a fost unul dintre norocoşii sistemului atât în perioada comunistă cât şi, apoi, în perioada post-decembristă. Ascensiunea sa profesională a început în anii `60, când Nicolaescu l-a cunoscut pe scenaristul Titus Popovici, membru în C.C. al PCR. Regizorul recunoştea, după Revoluţie, că legătura sa cu Popovici a fost „foarte productivă“.

Nicolaescu poate fi catalogat, în plan artistic, un răsfăţat al regimului comunist. Cifrele confirmă mobilizarea exemplară a întregului sistem atunci când se filma o producţie cu semnătura sa.

În 1966, la filmul Dacii, o coproducţie româno-franceză, filmările au fost realizate cu ajutorul Ministerului Forţelor Armate al Republicii Socialiste România, acest lucru fiind menţionat pe genericul de final. În prima zi de filmare au fost folosiţi 2.000 de actori şi figuranţi, lucru admis numai la filmele lui Nicolaescu.

„Recunosc că regimul comunist mi-a dat nişte condiţii uluitoare. Am avut 2.000-3.000 de oameni la Dacii, 5.000 de oameni la Mihai Viteazul. N-am scăpat nici eu de cenzură. Dar tăceam din gură“, descria Nicolaescu succesul cinematografic din acea vreme.

Activitatea prodigioasă a regizorului în timpul regimului comunist a stârnit multe suspiciuni. S-a vorbit, răspicat, despre puternica sa legătură cu nomenclatura comunistă şi despre relaţia cu Securitatea. Iată ce spunea regizorul, atât de regretat astăzi, despre legătura cu însuşi Nicolae Ceauşescu. „Am dat mâna cu Ceauşescu de trei ori în viaţă. N-am vorbit niciodată cu el. Tatăl meu a fost la Canal, a fost arestat la 5 ianuarie 1948 şi după închisoare a ajuns acolo. Nu puteam iubi regimul, dar mă foloseam de el“, spunea Nicolaescu.

„Da, am fost protejatul lui Maurer“

Sergiu Nicolaescu s-a intersectat, în decursul anilor, şi cu primul-ministru Ioan Gheorghe Maurer. Întrebat care au fost relaţiile cu fostul demnita