An de an, piaţa de consum se extinde în România. Dar cîte guri hrăneşte această piaţă? Probabil, în jur de 19 milioane. Sau poate numai
18 milioane. Avînd în vedere că întreaga populaţie consumă, de la ultimul născut la cel mai în vîrstă locuitor. Mai puţin cei plecaţi în lume.
An de an, piaţa de consum se extinde în România. Dar cîte guri hrăneşte această piaţă? Probabil, în jur de 19 milioane. Sau poate numai
18 milioane. Avînd în vedere că întreaga populaţie consumă, de la ultimul născut la cel mai în vîrstă locuitor. Mai puţin cei plecaţi în lume.
La masa mare a ţării sîntem tot mai puţine guri. Cîndva, depăşisem 23 de milioane. De o vreme însă ne tot împuţinăm. Am coborît, cum ne spun recenzorii, sub pragul critic de 22 de milioane. Din toată această sumă, nu ştiu dacă putem alege două-trei milioane de oameni înstăriţi. Şi, dintre ei, prea puţini trăiesc la ţară.
Nu cumva e mai bine că rămîn mai puţine guri în jurul mesei? E limpede: NU! Marile civilizaţii au început să apară acolo unde se produceau aglomerări de populaţie. Între Tigru şi Eufrat. Pe Nil. Pe Indus. Dezvoltarea agriculturii, a olăritului, folosirea metalelor, descoperirea scrisului sînt revoluţii care s-au produs în acele locuri unde se înregistrau masive creşteri demografice. În nici o ţară şi în nici o epocă nu a putut fi evitată, în cazul scăderii numărului de locuitori, o dinamică negativă a vieţii economico-sociale. Iar dacă, astăzi, agricultura se mişcă greu, chiar foarte greu, o cauză este împuţinarea populaţiei săteşti. Şi, mai ales, plecarea tineretului în lume.
Sigur, creşterea demografică poate speria. Sau îngrijora. Cum i s-a întîmplat unui preot englez, Thomas Robert Malthus, cu doi ani înainte ca omenirea să intre în secolul al XIX-lea. El publica atunci lucrarea "Eseu asupra legii populaţiei". Esenţa teoriei sale pornea d
