Nici o persoana aflata in viata nu a reusit sa infurie postcomunistii de vaza ai Romaniei mai profund ca Vladimir Tismaneanu. Dupa un an de cercetari efectuate la solicitarea presedintelui, echipa de savanti aflata sub coordonarea domniei sale a finalizat, in decembrie, raportul care oferea motive covarsitoare pentru condamnarea regimurilor 1946-1989. Documentul constituie, in plus, un bun temei juridic pentru elaborarea unui set de legi reparatorii fata de cei nedreptatiti si abuzati in perioada comunista. In baza sa pot fiinta, de-acum, o serie de initiative dedicate memento-ului erei comuniste - evocata fara pseudoreverii, sub adevarata ei forma de lovitura fatala aplicata evolutiei tarii, care va mai necesita ani buni pana la intremarea completa.
Cei care vocifereaza impotriva lui Tismaneanu sunt, de fapt, cei care s-au considerat, vreme indelungata, marii castigatori. Acum insa nu mai par defel atat de convinsi de victoria lor. O anemica democratie se infiripase neinsotita de procesul decomunizarii, avutia nationala fiind distribuita rapid intre mostenitorii comunismului si unele sectiuni ale populatiei ramase sub influenta gandirii comuniste. Astfel a fost creata noua baza de putere. Dar societatea a evoluat rapid, iar numarul acestor grupuri descreste, oricum, continuu. Daca raportul va dezvolta o proprie dinamica de impulsionare, atunci va contribui si la (re)evaluarea bilantului perioadei postcomuniste – dovedindu-se, in final, infinit mai mult decat un act de dreptate facuta strict victimelor represiunii.
Acesta este si motivul pentru care Ion Iliescu devine de-a dreptul apoplectic la auzul numelui Tismaneanu, pentru care Ion Cristoiu, Victor Roncea si Adrian Severin se intrec in jigniri aduse istoriografului si echipei sale de cercetatori, pentru care pana si caractere suave precum Mihai Pelin se alatura respectivului cor de voci. In l
