Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din ciudateniile legislatiei

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 14 noiembrie 2000 ·

Legislatia romana, in special cea care reglementeaza activitatea economica a societatilor comerciale, pare pe alocuri desprinsa din povestiri cu iz fictional. Modificata ori de cate ori (nu) trebuie, legea ii pune in dificultate chiar si pe cei care o promoveaza. Chiar daca toate aceste schimbari au ca principala tinta crearea unui cadru legislativ cat mai flexibil, care sa faca agentilor economici o viata cat mai usoara, rezultatul este departe de scopul urmarit, iar consecinta consta in aceea ca multi intreprinzatori, directori de mari firme, sindicalisti si altii nu mai inteleg nimic. Un singur exemplu poate ilustra semnificativ cele afirmate mai sus, in sensul ca, in Romania sfarsitului de mileniu, orice este posibil.

Cazul Tepro pare a fi unul cu final fericit, in sensul ca, odata cu plecarea investitorului din Cehia, lucrurile au cam inceput sa se repuna pe roate. Pe ultima luna, conducerea a raportat actionarului principal - statul (care va redobandi, insa, acest statut abia catre sfarsitul lunii in curs) - ca a produs o cantitate dubla fata de media lunilor anterioare din acest an, ceea ce se constituie intr-un prim licar de lumina la intreprinderea ieseana. Cu toate acestea, Tepro va avea si in 2000 un sfarsit de an palpitant, chiar daca, dupa plecarea cehului, se spera intr-o linistire totala a apelor. Cel putin deocamdata, nu a fost sa fie asa, caci luna noiembrie pare a fi cu final neasteptat. Odata cu schimbarea actionarului majoritar, Fondul Proprietatii de Stat (FPS) a convocat doua sedinte AGA, una extraordinara, pentru alegerea unui nou Consiliu de Administratie (in cel vechi mai era un singur roman, restul fiind "acoperit" de partea ceha), si una ordinara, pentru a se lua in discutie mai multe aspecte legate de activitatea societatii. In aceeasi saptamana, celalalt actionar important de la Tepro, SIF II Moldova, a convocat si ea doua Ad

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vlad Pascu rămâne în arest preventiv. Autorul accidentului de la 2 Mai poate face apel la decizia instanței

HotNews acum o ora
Judecătoria Mangalia a respins, vineri, cererea lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia şi-au pierdut viaţa, de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată

Trapperul Gheboasă, trimis în judecată pentru deţinere de droguri

HotNews acum 24 minute
Trapperul Gabriel Gavriş, cunoscut cu numele de scenă Gheboasă, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru deţinere de droguri în vederea consumului, informează Agerpres. Trapperul Gheboasă, în concertFoto: AGERPRES „Din probele administr

Intesa Sanpaolo finalizează achiziția First Bank. Grupul își dublează astfel prezența în România

HotNews acum 3 ore
Intesa Sanpaolo a finalizat cu succes achiziția grupului românesc First Bank S.A. (România) de la fondul privat de investiții cu sediul în SUA J.C. Flowers & Co, potrivit unui comunicat al băncii transmis vineri. Marco Elio Rottigni Intesa Sanpaolo

Profesor din Arad acuzat că lua mită de la elevi pentru a-i promova

Mediafax acum 3 ore
Un profesor din judeţul Arad este acuzat că a primit mită de la elevii săi pentru a-i promova. Procurorii au decis continuarea urmăririi penale în acest caz.

Patru tineri care ar fi comis furturi de peste o jumătate de milion de euro în Italia, reţinuţi de poliţişti în Vâlcea / Vor fi predaţi autorităţilor judiciare din Italia

G4Media acum o ora
Patru tineri din două comune vâlcene, bănuiţi că ar fi furat din magazine şi locuinţe din Italia bunuri în valoare totală de peste o jumătate de milion de euro, au fost reţinuţi, au informat, vineri, reprezentanţii Poliţiei Vâlcea, citați de Agerpre

Grayling România a asistat Premier Energy în listarea cu succes la Bursa de Valori Bucureşti

Wall-Street.ro acum 3 ore
Grayling (www.grayling.com), unul dintre liderii pieţei de consultanţă în comunicare şi relaţii guvernamentale din România, a asistat Premier Energy, una dintre companiile de infrastructură energetică integrată pe verticală cu cea mai rapidă creşter

Bursă. Transgaz atrage 7 mil. euro de la Ministerul Energiei pentru alimentarea cu gaz a Centralei Mintia

Ziarul Financiar acum 34 minute
Transgaz (simbol bursier TGN), transportatorul de gaze naturale controlat majoritar de statul român, a anunţat vineri, la Bursa de Valori, că Sebastian Burduja, ministrul energiei, şi Ion Sterian, director general al Transgaz, au semnat un contract

Operaţiune "majoră" a poliţiei în oraşul german Mannheim. Un bărbat care a atacat cu cutiţul oamenii de la o adunare de extremă dreapta a fost împuşcat - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Mai multe persoane au fost rănite într-un atac cu cuţitul la o demonstraţie a extremei dreapta în oraşul german Mannheim, poliţia lansând o "operaţiune majoră" şi împuşcându-l pe suspect, relatează Reuters şi SkyNews. Incidentul a avut loc în piaţa

Vin banii pentru milioane de români. Cardurile de alimente vor fi încărcate cu o nouă tranşă

Mediafax acum 3 ore
„Încărcarea cardurilor de alimente(tichete sociale) cu o nouă tranşă de 250 lei va începe din data de 14 iunie pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili. Procesul de încarcare a cardurilor se va desfăşura în perioada 14-25

Polițistul care i-a împrumutat motocicleta Dianei Șoșoacă ca să facă un video: "Eu nu fac politică de nicio culoare"

HotNews acum 3 ore
Poliţistul Valer Kovacs, care este anchetat de IGPR după Diana Şoşoacă s-a filmat pe motocicleta lui din dotare, spune, într-un live pe Facebook în care cere susținerea oamenilor, că filmarea senatoarei „nu e un mesaj de propagandă politică”. Diana

Vremea

București
acum

30°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/30°
dum.

19°/31°
lun.

21°/33°
Iasi
acum

27°
vin.

12°/27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/30°
lun.

16°/30°
Constanta
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

26°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

18°/25°