Audierile Comisiei privind proiectul de lege Roşia Montană au ajuns la final. După trei săptămâni de întrebări şi răspunsuri, la care au participat miniştri, reprezentanţii RMGC, oficiali ai Bisericii, preşedintele Academiei Române şi simpli protestatari din Piaţa Universităţii, “Adevărul” vă prezintă sinteza celor mai importante momente ale activităţii Comisiei, de la care se aşteaptă, până la 20 octombrie, un raport detaliat.
Birourile Permanente reunite ale Parlamentului au aprobat, la data de 17 septembrie, constituirea Comisiei speciale privind proiectul de lege Roşia Montană al cărei rol era arbitrarea disputei. La data de 23 septembrie, atât presiunile politice, cât şi presiunile venite din partea societăţii civile au dat roade: Comisia privind proiectul Roşia Montană a demarat audierile.
Suspiciuni şi garanţii, la aceeaşi masă
Primul invitat a fost ministrul Culturii, Daniel Barbu,cel care a dat deja aviz pozitiv proiectului exploatării aurifere de la Roşia Montană. El a explicat, în cadrul audierilor, cum a ţinut să decline o parte din responsabilitate. “Am cerut ca Ministerul Culturii, fiind vorba de modificarea unei legi a minelor, să nu fie iniţiator, ci doar avizator al proiectului”, a declarat el.
Întrebat dacă a fost influenţat, de –a lungul timpului, de angajaţi ai RMGC, Barbu a devenit ironic.
“Nu am fost influenţat de absolut nimeni. Am ascultat-o cu oarecare invidie pe doamna Ecaterina Andronescu spunând că a fost abordată de oameni care-i propuneau. Pe mine nu m-a abordat nimeni, sincer, să-mi propună ceva. Nu sunt, probabil, un om atât de important încât diverşi lobby-işti sau alte personalităţi să fi venit la uşa mea şi să-mi fi făcut diverse propuneri”, a afirmat Barbu.
În cea de-a doua zi, la audieri s-au prezentat ministrul Mediului, Rovana Plumb, şi directorul ANRM, Gheorghe Duţu.
“Ministerul Mediulu