Daca Romania are avantaj in intilnirile cu iugoslavii, sirbii au fost intotdeauna mai bine vazuti in Europa si au avut rezultate superioare in marile competitii. Fie meci cu miza uriasa, fie chermeza amicala, o intilnire de fotbal dintre romani si sirbi are conotatii speciale. Nationalele Romaniei si Iugoslaviei au unul dintre cele mai bogate palmarese directe din fotbalul mondial, datorita vecinatatii celor doua tari, dar si a faptului ca, in vremurile de demult, fotbalul romanesc era concentrat spre partile vestice, cu predilectie sud-vestice. Si cum vecinii din Imperiul Chezaro-Craiesc erau prea cocosi pentru alde noi, era firesc ca intilnirile romano-iugoslave sa abunde in perioada infantila a fotbalului din cele doua tari. Nu ne mira ca primul joc oficial al Romaniei s-a disputat in mai 1922 contra Iugoslaviei la Belgrad si nu ne mira ca primul trofeu pus in joc a fost un soi de Cupa a Prieteniei, oferita mai intii de regele sirb Alexandru si, intr-o a doua faza, de Carol al II-lea al Romaniei. Si prima intilnire si primul trofeu (aur curat, dupa cum sustine patriarhul presei sportive romanesti, Ioan Chirila!) au revenit Romaniei, dar toate acele meciuri se disputau intr-un iz de agapa prieteneasca, incheiate cu fripturi in untura (pentru noi) si ulei (pentru sirbi), plus multa udatura la gradinile de vara ale Belgradului sau Bucurestilor. Apoi au inceput sa curga Balcaniadele, lung prilej de noi infruntari prietenesti intre fotbalistii celor doua natiuni vecine. Prietenia aceasta n-a fost, insa, un fel de "una tie, una mie", fiindca se juca aprig pentru victorie, si semnificativa este realitatea ca primul egal inregistrat in palmares a fost hat-departe, in 1938, deci la 16 ani de confruntari regulate, uneori si cite doua-trei intr-un an. Paradoxal este faptul ca palmaresul "all time' este favorabil alor nostri, ca si victoriile cele mai severe, culminind cu ace