Fitch a revizuit în scădere ratingurile Banca Românească şi Bancpost, de la "BBB-" la "BB+", ca urmare a deciziilor similare pe care agenţia de evaluare le-a luat pentru băncile mamă National Bank of Greece (NBG) şi Efg Eurobank, potrivit unui comunicat al agenţiei de evaluare, citat de Newsin.
Astfel, ratingurile pentru împrumuturile pe termen lung ale celor două bănci de pe piaţa românească au fost ajustate de la "BBB-" la "BB+". De asemenea Fitch a coborât calificativele pentru creditele pe termen scurt de la "F3" la "B".
Totodată, agenţia de evaluare a tăiat ratingurile pentru toate subsidiarele NBG, Efg Eurobank Ergasias şi Piraeus Bank.
"Acţiunile de astăzi urmează celor din 9 aprilie prin care Fitch a coborât ratingul pentru creditele pe termen lung şi calificativele individuale ale băncilor menţionate mai sus de la "BBB" la "BBB-", respectiv de la "C" la "C/D", precum şi plasarea acestora sub perspectivă negativă", potrivit comunicatului Fitch.
De asemenea, Fitch a mai operat o ajustare a ratingurilor celor două bănci din România la sfârşitul lui februarie, când calificativele pentru creditele pe termen lung au fost revizuite în scădere.
În februarie, ratingurile pentru împrumuturile pe termen lung ale celor două bănci de pe piaţa românească au fost ajustate de la "BBB", la "BBB-", iar perspectiva era negativă. Pe de altă parte, Fitch a confirmat atunci calificativele pentru creditele pe termen scurt la "F3".
Fitch a revizuit în scădere ratingurile Banca Românească şi Bancpost, de la "BBB-" la "BB+", ca urmare a deciziilor similare pe care agenţia de evaluare le-a luat pentru băncile mamă National Bank of Greece (NBG) şi Efg Eurobank, potrivit unui comunicat al agenţiei de evaluare, citat de Newsin.
Astfel, ratingurile pentru împrumuturile pe termen lung ale celor două bănci de pe piaţa românească au fost ajustate de la