În memoria celor căzuţi în timpul Revoluţiei, astăzi şi mâine, la troiţele închinate eroilor din decembrie ’89, au avut loc slujbe de pomenire.
De 20 de ani încoace, în fiecare an, o mână de oameni parcurg traseul gloanţelor. Sunt cei pe trupurile cărora Revoluţia a lăsat urme adânci. Încet, încet, se stinge însă până şi ura purtată în suflete împotriva celor care le-au ucis, copiii, soţii, părinţii.
Au trecut fix două decenii. Şi acum oamenii se întreabă dacă a fost o revoluţie, o lovitură de stat sau pur şi simplu o revoltă spontană a unui popor care nu a mai suportat regimul lui Ceauşescu.
La 20 ani de la evenimentele din decembrie 1989, cei care s-au aflat în vâltoarea acelor vremuri încă îşi caută liniştea. Chiar din ziua de 22 decembrie, Craiova avea să se înscrie cu jertfe de sânge în mişcarea revoluţionară din ’89. S-au lansat zvonuri cu trupe de terorişti care atacă în centru şi în cartierele oraşului. Au început împuşcăturile.
În zona unităţilor militare de pe strada Caracal, a început o adevărată canonadă cu aşa-numiţii terorişti, din care până la urmă nu a fost identificat nici unul. 22 de bărbaţi din Dolj au fost împuşcaţi mortal, unul dintre ei zdrobit de un TAB, şi alte câteva zeci au rămas infirmi pe viaţă.
Revoluţionarii se acuză între ei
Acum, după 20 de ani în care au sperat că Revoluţia le va aduce ceva nou, revoluţionarii sunt dezamăgiţi complet. Mai mult, între ei s-a iscat o râcă din cauza multor organizaţii de revoluţionari apărute în timp. Se acuză între ei că nu sunt revoluţionari, că beneficiază pe nedrept de statutul şi de drepturile pe care legea le-a conferit.
Unii dintre cei care s-au aflat pe baricade sperând în libertate, consideră că au rămas datori cu demontarea unor zvonuri care le-au făcut o mare nedreptate în acele momente, dar mai ales după.
„Adevărul nu v-
