Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei care obtin un venit anual de peste 4 salarii medii brute ar putea fi obligati sa plateasca CAS

Publicat in Romania Libera, marți 26 ianuarie 2010 · · ·

Persoanele care realizeaza un venit brut anual echivalent cu cel putin 4 salarii medii brute, exclusiv din drepturi de autor, conventii civile sau contracte de colaborare, vor fi obligate sa contribuie lunar la sistemul public de pensii, se arata in proiectul legii privind sistemul unitar de pensii, informeaza Newsin.

Astfel, toate persoanele care realizeaza aceste venituri din profesii liberale vor fi obligate sa plateasca lunar contributii de asigurari sociale "in limita unui plafon minim reprezentat de valoarea coeficientului de ierarhizare 1, utilizat in Legea salarizarii unice si un plafon maxim care nu poate fi mai mare decat valoarea corespunzatoare a cinci salarii medii brute", se arata in proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice facut public marti de Ministerul Muncii.

Printre cei care vor trebui sa se asigure obligatoriu in sistemul public de pensii se numara "administratorii sau managerii care au incheiat contract de administrare sau de management, asociatii, membrii ai asociatiilor familiale, persoane autorizate sa desfasoare activitati independente, persoane angajate in institutii internationale, daca nu sunt asiguratii acestora si persoanele care realizeaza exclusiv venituri din drepturi de autor, conventii civile sau contracte de colaborare".

Proiectul de lege prevede ca toate persoanele care realizeaza venituri echivalente cu cel putin patru salarii medii brute si care au cel putin 18 ani, vor fi obligate sa se asigure la casa teritoriala de pensii pe baza unei declaratii individuale de asigurare, ce trebuie depusa in termen de 30 de zile de la data incadrarii.

Totodata, actul normativ prevede obligatia platii unei contributii lunare la bugetul asigurarilor sociale si pentru cei care "isi desfasoara activitatea in functii elective sau care sunt numiti in cadrul autoritatii executive, legis

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 2 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 3 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum 45 minute
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale / Despre ce îl recomandă să fie votat şef al statului: Patriot, echilibrat, familist, tactician exceptional, cunoscător al relaţiilor internaţionale

News.ro acum 5 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale, el arătând, despre ce îl recomandă pe preşedintele PNL să fie votat şef al statului că este ”patriot, echilibrat, familist, ta

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 6 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Simona Halep joacă, marţi, în primul tur la Trophée Clarins

News.ro acum 2 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca, marţi, împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Meciul dintre Halep şi Kessler este al treilea programat pe terenul central, unde partide

Interzicerea steagului UE la Eurovision a fost "halucinantă", spune Comisia Europeană

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană a criticat vehement decizia organizatorilor Eurovision de a interzice spectatorilor să fluture steagul UE la marea finală de sâmbătă din Suedia, pe care a calificat-o drept "complet regretabilă" şi "halucinantă", potrivit The Guard

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum 8 ore
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

lun.

6°/15°
mar.

8°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

15°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°