Tulceanul Gheorghe Ţurlică a înfiinţat prima Asociaţie de Arte Marţiale din ţară, imediat după 1990.A fost viceprimar şi s-a ocupat de fotomodele.
În ianuarie 1990 tulceanul Gheorghe Ţurlică a participat la Bucureşti, la hotelul Parc, la reuniunea posesoruilor de centură neagră la karate din întreaga ţară. Era pentru prima oară când practicanţii acestui sport interzis pe vremea comunismului ieşeau la lumină organizat. Încet încet cluburile de karate au apărut ca ciupercile după ploaie, iar la Tulcea Ţurlică a înfiinţat Asociaţia de Arte Marţiale, chiar prima din ţară.
„Nici chiar Federaţia Naţională nu se înfiinţase cţnd am făcut asociaţia la Tulcea, apoi ne cereau toţi actele să facă şi ei, era entuziasm şi multă pasiune pe atunci, era pionierat“ povesteşte Ţurlică.
Centură neagră senegaleză
Ţurlică povesteşte că pasiunea pentru arte marţiale o căpatase încă de la Institutul de Marină, unde se făceau nişte cursuri de autoapărare, apoi a mai prins nişte cursuri, a mai sfăcut schimb de experienţă, iar după ce a plecat în curse ca navigator a avut ocazia să-şi ia şi centura neagră.
„În aprilie 1986 am avut o staţionare mai lungă la reparaţii cu nava la Dakar şi am mers la un club somalez, Samuray Karate Club, câteva luni, apoi am luat centura neagră 1 dan. Am păstrat secret acest episod până la Revoluţie pentru că era interzis în ţară, aş fi avut necazuri“ povesteşte Ţurlică.
Spectacole cu sala plină
În primele luni de după 1989 la Tulcea deja se organizau spectacole de arte marţiale.
„ Erau deja show-uri pe care le prezentam eu. Aduceam dansatori, se făceau demonstraţii de luptă, de tehnică, se spărgeau lemne, ţigle, ba chiar am pus în premieră un boxer, pe Velea, să se bată cu un karatist. Lumea umplea Sala Sporturilor la refuz, era ceva inedit, erau oameni deosebiţi care se implicau cu grupele lor, Perianu, Marinc