Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Laudă-mă, gură, pentru minte şi cultură

Publicat in Adevarul, joi 4 iulie 2013 ·

Aparenţele contează foarte mult în societate, dar sunt şi foarte înşelătoare, lucruri confirmate şi de rezultatele unui studiu recent. Datele obţinute dezvăluie cât suntem de dornici să fim consideraţi interesanţi, cultivaţi şi inteligenţi de cei din jur, dar şi ce suntem dispuşi să spunem sau să facem pentru a ne crea o astfel de imagine.

Una din cinci persoane pretinde că este îndrăgostită de operă, îşi alege cărţi în funcţie de ce ar putea să creadă lumea despre ea sau poartă ochelari doar pentru a avea un aer intelectual, relevă un sondaj realizat de compania Ask Jeevs, care deţine domenii precum Ask.com, Ask.co.uk, Excite .com, MySearch.com sau MyWebSearch.com.

Bărbaţii încearcă de două ori mai mult decât femeile să-şi impresioneze prietenii, iar printre trucurile folosite cel mai des de aceştia se numără citarea unor scriitori celebri sau inducerea ideii că sunt mari pasionaţi de jazz, scrie telegraph.co.uk.

Două treimi din respondenţi au mărturisit că încearcă să-şi impresioneze, de regulă, prietenii, 36% se străduiesc să pară isteţi la locul de muncă, iar 32% fac totul pentru a părea interesanţi în ochii unui potenţial partener intim.

O carte cu subiect serios, eventual filozofic, citită la plajă, iniţierea în public a unor dezbateri pe teme politice, răsfoirea unei reviste elevate sau a unui ziar „deştept“ în mijloacele de transport public, vizitele la galerii de artă, iată alte manevre folosite adesea pentru a contura imaginea de persoană cultivată.

Beethoven e viaţa mea

În ceea ce priveşte gusturile în materie de muzică, 20% din participanţii la sondaj au mărturisit că ar prefera să asculte Beethoven în loc de Beyonce, iar alţii au făcut referire la arii de operă cu care nu erau familiarizaţi.

De asemenea, reţelele de socializare reprezintă un mediu extrem de folosit pentru a influenţa părerea altora desp

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 13 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°