Mare parte din tranzitia noastra am aplicat retete scrise de altii, simtind in ceafa respiratia lor. Tin minte ce insemna Fondul Monetar International prin 1997. Saracul premier Ciorbea iesea la televiziuni si spunea ca trebuie sa liberalizam preturile si sa privatizam fabrici, altfel se supara FMI pe noi. Ani lumina ne despart de acea epoca. Liberalizarea preturilor pare acum o bagatela.
Ranjetul lui Nicolae Vacaroiu, premierul care a lasat tara secatuita si fara perspectiva, ma calca de-a dreptul pe nervi. E omul numarul doi in stat, personificarea ideii ca poti sa fii cat de iresponsabil vrei, in Romania esti promovat.
Romania nu a parcurs un drum nebatut. Am aplicat mai tarziu si mai prost retete incercate de altii inaintea noastra, cei care au intrat in UE inca din 2004 si cu mai putine emotii. Retetele de reforma economica au fost scrise de FMI. Retetele de reforma administrativa, judiciara si politica au fost scrise de Comisia Europeana. Una peste alta, s-au dovedit a fi eficiente.
Nu am avut decat sa aplicam constiincios ce ne-au spus altii. Responsabilitatea noastra a fost responsabilitatea elevului controlat la examen.
Ni s-a spus la 1 ianuarie 2007 ca tranzitia s-a terminat. Este fals. Tranzitia se va termina atunci cand vom vota politicieni suficient de maturi cat sa faca ce trebuie fara a fi impinsi de la spate din exterior. Deocamdata, am o senzatie aproape dureroasa ca am fost lasati din brate prea devreme.
Cand guvernul Tariceanu a decis ca Romania nu mai are nevoie de FMI, am crezut ca face un lucru corect. Schema rigida a FMI pronostica faptul ca prin cota unica bugetul de stat va pierde prea mult si ca deficitul va deveni nesustenabil. FMI nu a avut dreptate atunci.
A fost o eroare metodologica: in statele cu administratie fiscala slaba, posibilitatile de a scapa de impozite sun
