Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barça, aproape să dea lovitura! Ia un fotbalist care poate ajunge "mai bun decît Messi!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 19 iunie 2011 ·

Timid în afara terenului, apare foarte rar în presă, Alexis Sanchez este descris de mulţi oameni din fotbal drept copia fidelă a lui Leo Messi.

Puştiul care dribla pietrele

"Sînt obişnuit să înfrunt orice. Am învăţat să joc fotbal desculţ. D-asta alerg aşa, în salturi. Mă antrenam pe ciment, sînt obişnuit să evit pietrele", mărturiseşte fotbalistul de 22 de ani.

Tăcut ca Messi

Avea 16 ani, adunase doar 13 minute în prima ligă, dar atrăsese atenţia jurnaliştilor fără prea mare efort. Toţi voiau să discute cu el, să afle mai multe despre puştiul care abia debutase şi fusese omul cheie în meciul încheiat 5-4 dintre Cobreloa şi Temuco. Nu ducea lipsă de faimă. Atît în Calama, cît şi în Tocopilla, locul său natal, driblingurile sale stîrneau admiraţie. "Sînt fericit, dar nu-mi place să vorbesc, să apar peste tot", spunea încă de pe atunci.

Udinese a plătit 3 milioane de euro pentru el, în 2006

E acelaşi puşti care a impresionat la meciul său de debut pentru River, acelaşi pentru care Daniel Passarella (preşedintele lui River Plate) a făcut totul pentru a-l aduce la echipa sa, iar preşedintele lui Udinese a plătit 3 milioane de euro pentru a-l transfera în Italia.

Fotbalistul de 22 de ani este descris de un jurnalist spaniol pentru Sport.es: "Un fotbalist total, precoce, dar care încă fuge de jurnaliştii care ar da orice să-l facă să spună cîteva cuvinte. Nu-i place să apară în lumina reflectoarelor. E foarte timid. Preferă să vorbească pe terenul de fotbal".

Alexis a avut de suferit, culmea, din cauza talentului său, cînd era doar un copil: "Pentru că îi driblam pe toţi, iar ei se supărau şi nu mă lăsau să joc", povestea Sanchez acum cîţiva ani. Pe vremea aceea nu era "Copilul minune", însă era numit "Dilla", iar prietenii apropiaţi încă îi spun aşa. "Ziceau că semăn cu o veveriţă, pentru că recuperam

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 11 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 12 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 8 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 10 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 8 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 11 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 9 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum 10 ore
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

10°
mie.

10°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°