Fostul şef al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, Mohamed ElBaradei, considerat unul dintre liderii opoziţiei egiptene, şi-a reiterat miercuri, la al-Jazeera, apelul către preşedintele Hosni Mubarak de a demisiona până vineri, zi pe care anterior o numise "Ziua Plecării", relatează BBC.
ElBaradei ceruse şi marţi preşedintelui Mubarak să demisioneze până vineri, dar apelul său fusese făcut înainte ca liderul egiptean să anunţe că nu va mai candida la preşedinţie la alegerile din septembrie.
Ibrahim Zadran, aliat al lui Mohamed ElBaradei, a declarat pentru BBC că opoziţia cere armatei să apere manifestanţii. "E de datoria lor să facă asta. Azi, 15 oameni au fost împuşcaţi în piaţa Tahrir de către susţinătorii guvernului folosind muniţie reală. Suntem un grup paşnic, ne dorim dreptate şi democraţie. Nimic mai mult", a declarat Zadran.
Poliţia nu şi-a făcut apariţia miercuri în piaţa Tahrir, unde au loc ciocniri între contestatarii şi susţinătorii lui Mubarak. Armata a apărut în cele din urmă în piaţă şi a încercat să despartă cele două tabere printr-un şir de vehicule militare. Potrivit CNN, manifestanţii pro-Mubarak au avansat spre vehiculele militare şi au încercat să le răstoarne.