Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce trebuie să i se retragă decoraţia lui Tokes

Publicat in Adevarul, joi 19 septembrie 2013 ·

Tokes şi avocaţii săi din oficiu, precum Kelemen Hunor, se agaţă într-un mod bizar de o decoraţie a statului român pe care-l denigrează şi îl condamnă cu orice ocazie. Dacă tot consideraţi România o ţară nefericită pentru maghiari şi pentru politicile voastre secesioniste, de ce vă mai agăţaţi de distincţiile ei? Tokes ar fi trebuit să denunţe chiar el decoraţia şi să o înapoieze în semn de protest faţă de statul român torţionar al maghiarilor! Tokes vrea însă să transforme şi procesul retragerii decoraţiei sale total nemeritate într-un spectacol al prigonirii maghiarilor. Ocazia a fost oferită de ”generozitatea” lui Traian Băsescu în a oferi sprijin şi legitimitate extremiştilor maghiari, iar acum România nu are decât să sufere ponoasele. Parcă şi văd titlurile din ziarele maghiare unde Tokes se va plânge că i-a fost smulsă decoraţia din piept de şovinii români care nu înţeleg cât bine i-a făcut el României. Binele lui Tokes s-a concretizat în cele 134 de declaraţii în Parlamentul European împotriva României, minuţios socotite şi expuse public de europarlamentarul Corina Creţu. Şi nu numai în acţiunile din PE, ci şi în toate declaraţiile publice din ultimii ani, în care România a fost pictată drept lagărul de concentrare al comunităţii maghiare. Toleranţa faţă de extremism trebuie să ia sfârşit. Şi nu doar în sensul retragerii decoraţiei lui Tokes, ci şi în sensul retragerii dreptului legal al politicienilor maghiari de a lupta împotriva României! Apariţia pe post de avocat în această speţă a lui Kelemen Hunor ar trebui să ne mire, dacă nu am vedea cum forţele politice maghiare se unesc pentru marele miting de pe 27 octombrie. Pretenţiile de disociere vor lua sfârşit şi vom putea asista la unitatea politicienilor maghiari întru distrugerea statului român. Ale cărui decoraţii sunt valoroase pentru liderii maghiari, dar a cărei Constituţie trebuie călcată în picioa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 2 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

SUA - Un vehicul s-a izbit de poarta Casei Albe, şoferul a murit pe loc

News.ro acum o ora
Un vehicul s-a izbit violent, sâmbătă, de poarta Casei Albe din Washington DC, a anunţat duminică poliţia locală. Bărbatul aflat la volan a fost găsit mort. La ora locală 22.46, sâmbătă seară, poliţia a primit un apel telefonic care anunţa un accide

Maia Sandu: Să trăim Paştele cu bucurie şi iubire! Şi cu speranţă că binele învinge - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedinta Maia Sandu şi-a îndemnat conaţionalii din Republica Moldova să trăiască Paştele cu bucurie, iubire şi speranţa că binele învinge. „Lumina învie chiar când e doborâtă. Cu acest crez ne-am trăit veacurile pe pământul nostru. Am sărbătorit P

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum o ora
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

Macron, pregătit să-l preseze pe Xi Jinping cu privire la comerţ şi războiul din Ucraina

Mediafax acum 33 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron speră să-l determine pe omologul său chinez Xi Jinping, aşteptat la Paris, să reducă dezechilibrele comerciale. De asemenea, Macron vrea ca Xi Jinping să îşi folosească influenţa pe care o are asupra Rusiei în le

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Vladimir Putin va depune jurământul pentru un nou mandat de preşedinte al Rusiei

Mediafax acum 2 ore
Marţi, liderul rus va pune mâna pe o copie a Constituţiei şi va promite că o va respecta. El a obţinut o majoritate zdrobitoare în alegerile generale din Rusia la începutul acestui an, pe fondul unor acuzaţii generalizate de fraudare a voturilor, in

Un hoț român și-a pierdut un braț când încerca să arunce un bancomat în aer în Italia

Ziare.com acum 2 ore
Românul în vârstă de 36 de ani și-a pierdut un braț în timpul unei încercări eșuate de a arunca în aer un bancomat al băncii Riviera, în orașul italian Cattolica, potrivit știridiaspora.ro. Presa locală a relatat că incidentul a avut loc sâmbătă, 4

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°