Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea fostului chelner al lui Nicolae Ceauşescu: îmbogăţirea post-mortem

Publicat in Adevarul, marți 12 aprilie 2011 ·

Cornel Urcan, fost director al celui mai mare hotel comunist din Timişoara, a decedat la Spitalul Municipal Timişoara, la 18 septembrie 2009, în urma unei afecţiuni intestinale. La cinci zile după moartea lui Urcan, fiul său a obţinut o sentinţă de jumătate de milion de dolari.

Cornel Urcan a muncit de la 14 ani, ca ospătar, iar la Hotelul Continental, aflat în centrul oraşului, a lucrat încă de la începutul anilor `70. A fost şef de sală, director de restaurant şi apoi şeful întregului complex al Hotelului Continental, unde avea în subordine 200 de angajaţi. „Putea să ducă farfuriile pentru 24 de persoane pe o singură mână, plus buchetul de pahare aferent”, a povestit fiul, Tinel Urcan. Urcan era singurul ospătar convocat să îl servească pe dictatorul Nicolae Ceauşescu şi pe soţia sa, Elena, la dineurile oficiale când preşedintele comunist avea invitaţi de rang înalt. A servit opt preşedinţi şi 14 premieri, începând cu anii ‘80, la Cotroceni, Casa Poporului, la vilele lui Ceauşescu de la mare, la munte sau în vizitele din ţară.

La un pas să ia hotelul

În 1999, Cornel Urcan avea plătite 27 de rate pentru Hotelul Continental. El fost aruncat după gratii în anul 2001, când mai avea de achitat doar trei rate pentru a intra în posesia hotelului. Familia sa spune că partenerii de afaceri au vrut să-l împiedice să-şi îndeplinească visul de o viaţă. „A luat împrumut de la ei să cumpere hotelul, care era viaţa lui. Acolo a lucrat timp de 30 de ani, câte 16-17 ore pe zi. Iar ei i-au făcut o plângere penală, cum că a furat bani din contabilitate. Ei au rămas cu hotelul, iar tatăl meu a fost ucis de procese”, a mai spus Tinel Urcan. Cornel Urcan a stat un an şi jumătate în arest preventiv. Acolo s-a îmbolnăvit de tuberculoză, iar o perioadă a fost internat la Spitalul Penitenciarului Jilava. Procesul său a durat opt ani, iar Urcan a fost achitat d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 30 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum o ora
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 5 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 3 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 6 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 4 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 4 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Marcel Ciolacu salută promovarea Gloriei Buzău în prima ligă: Bravo, băieţi! Suntem cu toţii mândri de voi!

G4Media acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, marţi seară, după ce echipa Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, asigurându-şi astfel promovarea, că a fost un sezon greu, ”dar care s-a încheiat en fanfare”. ”Bravo, băieţi! Suntem cu toţii mândri de voi!”, a

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°