Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stadionul Lia Manoliu, Pasajul Basarab şi autostrada Medgidia-Constanţa vor fi gata în cel mult un an

Publicat in Ziarul Financiar, joi 28 octombrie 2010 ·

Lia Manoliu sau Pasajul Basarab sunt proiecte care ar trebui finalizate în următoarele luni, în timp ce autostrada Medgidia - Constanţa este aşteptată pentru vara anului viitor. Mai sunt o serie de proiecte de lungă durată, precum Autostrada Transilvania sau reabilitarea Transalpina, dar din urmă vin foarte puţine proiecte pentru constructori, astfel că 2011 pare un nou an "pe minus", scrie revista Business Construct.

Autostrada Medgidia Constanţa, stadionul Lia Manoliu şi centura oraşului Sibiu sunt cele mai importante contracte în derulare de pe piaţa locală ale firmei germane de construcţii Max Boegl, afirmă Romeo Boţocan, şeful companiei.

Trei proiecte mari, cu o valoare cumulată de 350 de milioane de euro, dar care ar trebui finalizate integral în următoarele opt luni.

"Ar mai fi de menţionat şi demararea de curând a străpungerii Splaiul Independenţei - Autostrada A1, valoarea contractului semnat în 2007 fiind de 146 de milioane de euro", mai spune Boţocan.

Situaţia firmei nu este singulară. Potrivit informaţiilor existente, maghiarii de la Arcadom, care au avut anul trecut venituri de 35 de milioane de euro din lucrările realizate la mallul Atrium Center din Arad, vor înregistra în acest an o scădere semnificativă a veniturilor, ţinând cont că proiectul de la Arad a fost finalizat în primăvară, iar alte contracte de acest gen nu au fost începute.

Asemănătoare este situaţia firmei israeliene Danya Cebus, constructorul mallului Cotroceni Park, care anul trecut a intrat în topul constructorilor cu afaceri de 118 milioane de euro.

Firma mai are în prezent în lucru doar o serie de proiecte de locuinţe mai mici şi intenţionează să intre pe piaţa de infrastructură, unde însă lucrurile nu par mai "roz" decât la centre comerciale.

"Anul acesta a fost «rateul» cu parteneriatul public privat de la Comarnic-Braşov cu Vin

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arbitrul român Istvan Kovacs va arbitra finala Europa League

Mediafax acum 2 ore
Pentru Kovacs va fi a doua finală europeană arbitrată în carieră, după cea din Conference League, ediţia 2022. Din brigada pentru această finală vor face parte şi conaţionalii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, asistenţi, şi Cătălin Popa, asistent V

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 59 minute
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 4 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum 2 ore
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

Premierul spune că va discuta cu salariaţii din Guvern care protestează / Ciolacu, întrebat dacă îşi cunoaşte salariaţii din Executiv: Am să fac un teambuilding ca să ne cunoaştem mai bine

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că va avea o discuţie, dacă situaţia o mai impune, cu salariaţii din Guvern care au declanşat luni un protest spotan în faţa Palatului Victoria. Întrebat dacă îşi cunoaşte angajaţii din Cancelaria premierului,

Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale / Despre ce îl recomandă să fie votat şef al statului: Patriot, echilibrat, familist, tactician exceptional, cunoscător al relaţiilor internaţionale

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale, el arătând, despre ce îl recomandă pe preşedintele PNL să fie votat şef al statului că este ”patriot, echilibrat, familist, ta

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 3 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum 3 ore
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

Ucraina afirmă că a dejucat atacuri ruseşti cu bombă care urmau să fie comise de 9 Mai, la Kiev

News.ro acum 2 ore
Ucraina a declarat luni că a zădărnicit o operaţiune rusă prin care urmau să fie declanşate atacuri în serie cu bombă la supermarketuri şi în apropierea unei cafenele din capitala Kiev, precum şi la o întreprindere militară din oraşul Liov, situat î

Un angajat al Primăriei Bacău, prins în flagrant după ce ar fi primit 6000 de euro mită

G4Media acum 3 ore
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au început urmărirea penală a unui funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Bacău, mai exact șeful Direcţiei Administrare Baze Sportive, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită ş

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

15°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°