Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Declaraţie surpriză a principelui Mihail Dimitrie Sturdza despre Ceauşescu

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 2 decembrie 2013 ·

Povestea impresionantă a strănepotului domnitorului Moldovei Mihail Sturdza, boierul care a stat la masă cu Charles de Gaulle şi Nicolae Ceauşescu.

Pe strănepotul domnitorului Mi­hail Sturdza nu-l apasă boieria. Nu se mândreşte cu sângele albastru care îi curge prin vene, dar nici nu se simte ruşinat de el. Pur şi simplu aşa i-au fost împărţite cărţile. Toată via­ţa a fost la fel, cu patru cărţi în suită, aşteptând-o pe a cincea. Uneori i-a intrat roiala, alteori a rămas cu o chintă spartă. A început să-şi dea sea­ma de presiunea numelui în timpul comunismului, când „regimul controla toată populaţia şi inventa pe duşmanul de clasă, care exista în mod teoretic şi era peste tot, care era împotriva muncitorilor, ţăra­ni­lor, mai era în legătură cu imperialişti care mai complotau şi ei şi făceau tot felul de planuri pentru a dăuna comunismului.“ Mihail Di­mitrie Sturdza ridică din umeri. A iro­nizat toată viaţa regimul şi pe oa­menii care l-au luat în serios. Acum, la aproape 80 de ani, îşi aduce a­minte de el ca de un coşmar urât, coşmar care se tot întoarce, încăpă­ţânat, în unele nopţi să-i bântuie liniştea.

Arestat după absolvire

Mihail Dimitrie Sturdza a fost arestat la 17 ani, la trei zile după ce a terminat liceul. A fost acuzat de a nu fi denunţat „o organizaţie subversivă“. O organizaţie compusă pasă­mite din elevi de 12-14 ani, care se cunoşteau mai mult din vedere, şi din rândurile cărora, înfierată, o ele­vă a lipit o fiţuică cu un mesaj anticomunist pe o clădire. Se întâmpla în primii ani de liberare a ţării de către armata roşie. Principele se re­trăsese cu familia sa din Moldova care fusese răvăşită de nemţii care se retrăgeau şi de ruşii care „salvau“. Iar de la atâta salvare n-au mai ră­mas decât cu numele de Sturdza, restul moşiilor, a conacelor şi a ave­rilor fiind la terţi. Tatăl murise înaintea războiului într-un accident, mama nu

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 29 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 39 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°