Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timp liber: „Noul Ierusalim”, cetatea sfântă din Glodeni Vale

Publicat in Adevarul, vineri 18 iunie 2010 ·

Comunitatea creştină de la biserica din localitatea dâmboviţeană funcţionează după reguli proprii. Dincolo de porţile impunătoare din lemn masiv, călugării şi maicile sculptează, pictează şi fac rugăciuni pentru binele omenirii.

În Glodeni Vale există o comunitate de creştini ortodoxi izolată, care trăiesc la biserica “Noul Ierusalim”, aşa cum au denumit-o, şi care au modul lor propriu de a-şi manifesta religiozitatea. “Biserica noastră se află în dialog cu cei de acolo, pentru ca modaliteatea lor de exprimare a credinţei să fie integrată cât mai fidel canonicităţii tradiţiei spiritual răsăritene. La «Noul Ierusalim» există şi un atelier realizat de soţii Zidaru, cunoscuţi artişti plastici”, a declarat pentru Adevărul de Seară Marian Puiescu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Târgovişte.

Puteţi vizita “casa întâlnirii” sau “grădina întâlnirii”

Grădina acestei biserici este un spaţiu impunător, prin porţile de lemn ce acoperă aproape în totalitate ceea ce se află dincolo de ele. Adepţii acestui stil de viaţă se ocupă cu diverse îndeletniciri precum pictura şi sculptura, dar şi redactarea unei reviste lunare şi chiar a unei cărţi. Complexul creştin este format din “căsuţa din deal”, locul unde îşi petrec cea mai mare parte din timp, “casa întâlnirii”, “grădina întâlnirii”, cu amfiteatru de festivităţi cultural-creştine, “cortul întâlnirii” şi zece fântâni. Tocmai pentru că nu vor să aibă de-a face cu lucrurile moderne, nu ne-au permis să îi pozăm. În schimb, au fost de accord să stea de vorbă cu noi. “Ştim că oamenii de aici au o părere greşită despre noi, însă cu timpul unii dintre ei au înţeles că suntem şi noi oameni normali, devotaţi lui Dumnezeu. S-au mai schimbat şi ei”, mărturisesc aceştia.

Trăiesc sănătos

Sunt imuni la tot ceea ce este nou în societate. Sunt vegetarieni, iar toate preparatele sunt făcute

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum 39 minute
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 10 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 8 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 8 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 13 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 7 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 11 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°