Pe masura ce Directia Nationala Anticoruptie finalizeaza dosarele in care sunt implicate fonduri europene, valoarea prejudiciilor constatate creste exponential. Astfel, daca in anii 2003 si 2004 valoarea totala a prejudiciilor a fost de „numai” 177.000 de euro, in anul 2007 cazurile incheiate prin rechizitoriu arata ca romanii au „furat” 3,7 milioane de euro.
„In prezent se afla in lucru 121 de dosare penale legate de finantari europene. In cursul anului 2007 au fost trimise in instanta 17 dosare”, au precizat pentru HotNews.ro reprezentantii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA). In total, din anul 2003 (cand a fost infiintata institutia, n.r.) investigatiile procurorilor anticoruptie au relevat prejudicii de peste 6 milioane de euro. DNA nu a precizat ce suma a fost efectiv recuperata pana in prezent.
„In toate dosarele solutionate prin rechizitoriu, au fost luate masuri asiguratorii prin indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile ale inculpatilor, urmand ca instanta, prin solutionarea laturii civile a procesului, sa dispuna cu privire la recuperarea prejudiciului creat”, se mai arata in informatiile transmise de DNA.
Metode folosite: utilizarea de documente false si schimbarea destinatiei fondurilor
Printre cei anchetati de DNA si trimisi in instanta se gasesc in egala masura reprezentanti ai consiliilor locale sau judetene si intreprinzatori privati.
Cateva exemple din dosarele finalizate in anul 2006 arata ca multi nu au rezistat tentatiei sustragerii sumelor de bani primite de la Uniunea Europeana pentru a-i folosi in alte scopuri decat cele declarate:
s-a dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatilor Parlatescu Cezar Vergil, Petrescu Gheorghe si Prunache Corneliu care ... au determinat reprezentantii Consiliului Local al Comunei Cordun sa foloseasca documente