Grupul celor mai industrializate şapte naţiuni (G7) a repetat, în comunicatul de la finalul reuniunii de sâmbătă, de la Istanbul, că volatilitatea excesivă şi mişcările dezordonate ale cursului de schimb valutar dăunează stabilităţii economice. Concluzia G7 este aceeaşi ca la precedentul summit, cel din aprilie. Potrivit AFP, Miniştrii de finanţe din G7 şi-au reafirmat voinţa de a " continua să supravegheze mai strâns pieţele financiare" şi să coopereze atunci când este nevoie pentru a menţine un sistem financiar internaţional " puternic şi stabil ".
Oficialii din G7 au ţinut să sublinieze că privesc favorabil " angajamentul Chinei în favoarea unui curs de schimb mai flexibil, care ar trebui să conducă la o apreciere continuă a yuanului în mod efectiv ", se arată în comunicat.
Statele din G7 împărtăşesc ideea că yuanul chinezesc trebuie lăsat să de aprecieze, o temă recurentă în ultimii ani, în condiţiile în care Beijingul este suspectat că îşi ţine moneda subevaluată pentru a-şi stimula exporturile.
Posibil grup G4: SUA, UE, China şi Japonia
Potrivit unor declaraţii date sub anonimat agenţiile de presă internaţionale, grupul celor mai industrializate şapte ţări din lume a discută sâmbătă, la Istanbul, despre viitorul său instituţional, Statele Unite insistând pentru crearea unui grup mai mic, G4, din care să facă parte SUA, UE, China şi Japonia.
G7 este format din SUA, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Canada.
De la declanşarea crizei economice, importanţa G7 a scăzut în beneficiul G20, care cuprinde atât economiile dezvoltate, cât şi cele mai importante state emergente - precum Rusia, China, India sau Brazilia - şi care va deveni principalul forum de decizii economice la nivel mondial, aşa cum au decis liderii grupului la summitul de la finalul lui septem