de POMPILIU KOSTAS RADULESCU RETETA DE VEDETA V-ati dorit vreodata sa aveti mereu la voi o telecomanda universala cu care sa reduceti la tacere pe oricine? Eu, da! Ei, si-ntruna din acele zile in care pierzi timpul cu oameni care nu-ti plac si cand duci mai mult ca oricand lipsa colectiei tale de CD-uri, pentru simplul motiv ca doar ele nu te bat la cap (si mai ai si telecomanda la combina), eu imi aduc aminte de un club in care, in plina glorie de "Lasa-ma, papa, la mare", ascultam Moby si "The Future Sound of London". Ma imprietenisem cu operatorul de calculator, care spre dimineata mai facea si pe DJ-ul, ca sa goneasca lumea, si caruia, trebuie sa recunosc, ii datorez o parte din cultura mea muzicala. Cand n-avea treaba, facea si pe electricianul. Si dupa ce intr-o zi a iesit cu parul cret de sub scena, incercand sa repare ceva, a disparut din club. O vreme nu l-am mai reintalnit.
"Ba nu, n-am plecat atunci", ma corecteaza dupa mai bine de zece ani prietenul meu Dan Helciug. "Am plecat dupa ce intr-o zi s-a ars siguranta de 380. Seful mi-a dat cizme si manusi de cauciuc si mi-a zis "Du-te!". Si m-am dus acasa!"
Incerc sa ma relaxez dupa o zi cumplita, cocotat pe scaunul de bar. Nu reusisem sa mananc nimic toata ziua, iar momentul de liniste nu pare sa aduca dupa sine decat cea mai insistenta senzatie de foame pe care am simtit-o vreodata. Ma exprim verbal in directia asta, dar nu reusesc sa trezesc gazdei mele decat o profunda mirare. "Vrei sa mananci la mine? Atunci trebuie sa stii ca prima data cand am gatit am dat foc la tigaie. Voiam sa fac cartofi prajiti si a luat foc uleiul. Am murdarit aragazul ingrozitor. Tin minte ca mama m-a batut rau pe chestia asta, iar bona care avea grija de mine a fost concediata. Asta a fost primul meu act culinar." Rasuflu usurat si trag cu ochiul la frigider. "Si primul reusit!", adauga atunci Dan.
